MINODORA NU CALCĂ, NU SPALĂ ȘI NICI NU FACE CURĂȚENIE ÎN CASĂ: „DE 25 DE ANI NU AM MAI FĂCUT TREBURILE CASNICE. SOȚUL MEU SE OCUPĂ DE TOT”

MINODORA NU CALCĂ, NU SPALĂ ȘI NICI NU FACE CURĂȚENIE ÎN CASĂ: „DE 25 DE ANI NU AM MAI FĂCUT TREBURILE CASNICE. SOȚUL MEU SE OCUPĂ DE TOT”
Minodora: „De 25 de ani nu am mai făcut treburile casnice. Soțul meu se ocupă de tot”
Minodora a oferit recent declarații despre viața ei de zi cu zi și modul în care își organizează casa. Artista a mărturisit că nu se ocupă de treburile gospodărești, renunțând la acestea încă de la începuturile carierei sale muzicale.
Invitată în podcastul lui Jorge, Minodora a explicat că nu spală, nu calcă și nu face curățenie. Soțul ei, Liviu, pe care îl alintă „Papi”, se ocupă de toate acestea și îi pregătește zilnic cafeaua, fresh-ul de portocale și micul-dejun.
„Minodora nu face nimic. Eu dimineața când mă trezesc am pregătită cafeluța, fresh-ul de portocale, micul-dejun. De 25 de ani de când am început să fac bani. Nu am călcat haine în viața mea, nu că nu știu să calc, dar nici nu mă interesează vreodată ideea de a face lucrul ăsta. Acesta a fost chiar răsfățul meu dintotdeauna”, a declarat artista.
Vedeta a precizat că evită activitățile casnice pentru a-și proteja mâinile și a-și păstra imaginea îngrijită, precizând că programul său încărcat nu i-ar permite oricum să se ocupe de gospodărie.
„Hai să o luăm cinstit. Eu am emisiuni lunea, miercurea, vinerea, te cheamă o ceva, trebuie să te duci pe ușă. Dacă stai cu mâna în soluție să speli trei toalete din casă… Eu vreau să am mâinile cum trebuie”, a adăugat Minodora.
Artista și Liviu au sărbătorit recent 21 de ani de relație, declarând că secretul căsniciei lor este iubirea și echilibrul pe care soțul ei îl aduce în viața sa.
„Țin foarte mult la Papi, este foarte important pentru mine, este echilibrul meu, pentru că el e mai pașnic, e diplomat, îmi spune și mie să fiu mai diplomată. Întotdeauna pe dreptatea mea pierd. Cu răbdarea treci marea! Îl iubesc mult pe Papi! Noi ne iubim ca în prima zi! Există aceleași sentimente, îl iubesc la fel de mult, îl pup la fel de mult”, a mărturisit Minodora.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:59 - Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală
- 06:53 - Actorul Eric Dane, „dr. McSteamy” din serialul Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
- 09:41 - Mihai Sturzu, revoltat după ce a văzut cum un curier i-a aruncat coletul fragil. A făcut publică filmarea
- 12:28 - Cu ce dietă a reușit Micutzu să dea jos 50 de kilograme în trei luni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











