Medicamentul românesc cu care se dopa Arnold Schwarzenegger

Medicamentul românesc cu care se dopa Arnold Schwarzenegger
Medicamentul românesc cu care se dopa Arnold Schwarzenegger
Naposim este pastila din țara noastră luată de actorul Arnold Schwarzenegger foarte mulți ani, mai ales atunci când era un culturist renumit în lumea sportului.
Vedeta a recunoscut că a luat acest medicament, în ciuda faptului că avea foarte multe reacții adverse. Printre acestea se numără: impotența, probleme cu ficatul și cardiovasculare, creșterea glandei mamare, agresivitate sau mărirea prostatei.
Din păcate, celebrul actor a ajuns să fie operat de două ori pe inimă, ultima dată în urmă cu aproape 3 ani când doctorii i-au înlocuit o valvă aortică. Prima intervenție chirurgicală de acest gen a avut loc în anul 1997.
Concret, sportivul are în momentul de față două bypass-uri coronariene din cauza dopingului cu Naposim, un steroid artificial făcut în fabrica de medicamente Terapia din Cluj-Napoca, în urmă cu 20 de ani.
„Nu regret nimic. Steroizii erau ceva nou la vremea respectivă. Am totul s-a făcut sub supravegherea doctorului. Nu pot da timpul înapoi, nu vreau ca lumea să mă înțeleagă greșit, nu încurajez așa ceva”, spunea Arnold Schwarzenegger la un moment dat, scrie prosport.ro.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 15:02 - Loredana Groza, în ipostaze incendiare în costum de baie, la 55 de ani: „Dacă era J.Lo, nu ați mai fi comentat”
- 14:50 - Cât costă să închiriezi creațiile lui Brigitte Pastramă
- 09:40 - Dua Lipa, influencerul cărților
- 10:37 - Motivul pentru care Gabriela Cristea a renunțat la afacerea cu prăjituri. Face cozonaci doar pentru familie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











