LA CE A RENUNȚAT SMILEY PENTRU A SCĂPA DE KILOGRAMELE ÎN PLUS

La ce a renunțat Smiley pentru a scăpa de kilogramele în plus
Smiley a decis să-ți schimbe stilul de viață, prin urmare, artistul a reușit să scape de câteva kilograme nedorite.
Acesta face sală alături de partenera lui, Gina Pistol, și ține regim.
„Am mai slăbit amândoi, da. Tin în continuare regim, n-am mai mancat dulciuri de o lună jumatate. Nu stiu, nu m-am cântărit. Dar mergem la sală frecvent, ținem dietă, mă rog, cât se poate. Dar eu am renunțat la dulciuri, ceea ce pentru mine e un lucru mare de tot, pentru că eu sunt obișnuit să mănânc ceva dulce în fiecare zi. E greu pentru mine, e foarte greu. Dar ne susținem unul pe altul cumva.
Dimineața când te mai trezești așa și zicem “nu prea am chef”, celalalt zice “hai, hai la sală, hai să facem”. Da, îmi doresc doar să fiu sănătos, să-mi mențin stilul ăsta în care să fac sport constant, pentru că realizez că am un copil mic și vreau ca la 60-70 de ani să nu mă târii după ea, să fiu în stare să merg, să călătoresc cu ea sau cine știe, habar n-am, dar să mă țin după ea. Sa nu fiu un moș”, a declarat Smiley pentru Cancan.
Gina Pistol se poate lăuda că a topit 8 kilograme vara aceasta. Într-un interviu pentru Click!, prezentatoarea a explicat cum a reușit să piardă kilogramele nedorite: „Am ținut o cură de două săptămâni cu un lapte din care se scoate cazeina și care scade inflamația în corp. Practic, mi s-a schimbat puțin metabolismul. Două săptămâni am băut numai acest lapte, nu am mai mâncat altceva. Laptele minune! (…) Nu pot să recomand tot ce ține de medicina alternativă, dar eu spun ce m-a ajutat pe mine. Dar a funcționat!”, a mărturisit Gina Pistol recent.
Vedeta a subliniat că procesul nu s-a încheiat aici, fiind completat de un regim echilibrat și activitate fizică: „M-am apucat de sală și încerc să ajung de trei ori pe săptămână. Am o masă principală pe zi, la micul-dejun iau iaurt cu fructe de pădure, iar seara o salată sau un măr. Normal, în vacanțe mai mănânc altceva, se vede diferența!”, spune Gina.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:59 - Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală
- 06:53 - Actorul Eric Dane, „dr. McSteamy” din serialul Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
- 09:41 - Mihai Sturzu, revoltat după ce a văzut cum un curier i-a aruncat coletul fragil. A făcut publică filmarea
- 12:28 - Cu ce dietă a reușit Micutzu să dea jos 50 de kilograme în trei luni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











