Kitty Cepraga, în doliu! Tatăl ei s-a stins din viață la 76 de ani

Kitty Cepraga
Jurnalistul Teofil Octavian Cepraga s-a stins din viața la vârsta de 76 de ani. Anunțul cel trist a fost făcut chiar de fiica acestuia, Cristina Cepraga.
Cu ochii în lacrimi, Kitty a spus că nu îi vine nici la momentul actual să creadă. În cadrul unui interviu, vedeta de televiziune a spus că nu încă nu se cunoaște motivul din cauza căruia părintele ei s-a stins din viață.
„Da, este adevărat, tata a murit! Suntem în șoc, efectiv. Nu știm de ce a murit, probabil e vorba de o eroare medicală. Nu pot să spun mai multe acum, trebuie să mă sfătuiesc și cu familia. Dar la ce se întâmplă în spitale de la noi…”,
a spus Kitty Cepraga pentru Fanatik.
Cine a fost Teofil Cepraga
Teofil Cepraga se năștea la Brașov, în data de 12 martie 1946. Cursurile gimnaziale și liceul le urmează în Sighișoara, iar după absolvirea Liceului teoretic, în 1963, este admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț-București.În timpul studenției, activează ca ghid ONT (în perioada vacanțelor). După absolvirea facultății, este reparizat ca economist la U.J.C.C. Brasov, unde activează aproape un an. La scurt timp, în urma unui concurs, este angajat la ziarul Romania Libera unde publică articole și reportaje.
Citește și:
- 15:02 - Loredana Groza, în ipostaze incendiare în costum de baie, la 55 de ani: „Dacă era J.Lo, nu ați mai fi comentat”
- 14:50 - Cât costă să închiriezi creațiile lui Brigitte Pastramă
- 09:40 - Dua Lipa, influencerul cărților
- 10:37 - Motivul pentru care Gabriela Cristea a renunțat la afacerea cu prăjituri. Face cozonaci doar pentru familie
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











