Vedete· 2 min citire

Jennifer Lopez s-a cuplat cu un coleg de pe platourile de filmare

Jennifer Lopez

Jennifer Lopez

Scris de Andreea Damian Publicat: 22 oct. 2026, 13:15

Jennifer Lopez și actorul Brett Goldstein, colegul său din filmul „Office Romance”, ar avea o relație, potrivit unei surse citate de presa americană. Cei doi au fost văzuți împreună la o petrecere organizată în Los Angeles.

Jennifer Lopez, în vârstă de 57 de ani, și Brett Goldstein, în vârstă de 46 de ani, ar fi trecut de la chimia de pe platourile de filmare la o posibilă poveste de iubire. Potrivit unei surse citate de Page Six, cei doi actori, care joacă împreună în filmul Netflix „Office Romance”, se întâlnesc, însă relația lor este, în acest moment, una relaxată.

Pe 16 octombrie, cei doi au fost surprinși sosind la o petrecere organizată de un manager de talente în Los Angeles și plecând ulterior de la eveniment. Potrivit publicației americane, ar fi folosit aceeași mașină, dar au avut grijă să intre separat la petrecere.

O sursă apropiată celor doi a declarat pentru Page Six că, în prezent, relația lor este una fără angajamente. Aceeași persoană a vorbit și despre un lucru pe care Jennifer Lopez și Brett Goldstein l-ar avea în comun: plăcerea de a ieși în oraș.

„Singurul lucru pe care îl au în comun este că amândurora le place să meargă la petreceri și la restaurante”, a declarat sursa, care a făcut și o comparație cu fostul soț al artistei, Ben Affleck.

„Spre deosebire de fostul ei, Ben Affleck, care avea mereu o expresie încruntată când ieșeau împreună”, a adăugat aceasta. Până în prezent, reprezentanții lui Jennifer Lopez și Brett Goldstein nu au răspuns solicitărilor de comentarii transmise de Page Six.

Zvonurile despre apropierea dintre cei doi nu sunt noi. În vara acestui an, Page Six a relatat că Jennifer Lopez și Brett Goldstein au avut o apropiere discretă în timpul filmărilor pentru „Office Romance”, însă au păstrat o atitudine profesională pe platou.

În martie 2025, cei doi au fost văzuți împreună la spectacolul de pe Broadway „Oh, Mary!”. Filmările pentru producția Netflix au început în luna următoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News