Actorul Florin Petrescu se află acum pe litoralul românesc cu spectacolele care se desfășoară în teatrele de vară, dar și cu evenimentele pe care le are la diferite terase.
Dezamăgit de ceea ce a găsit, acesta spune că, din cauza prețurilor mari, turiștii nu au mai dat năvală în Mamaia, ca în anii trecuți.
„Nu mai este ceea ce a fost și nici nu cred că o să mai fie niciodată. Am făcut plajă și am văzut că nu mai vine lumea la mare. Să dai în Mamaia pe o parcare 100 de lei pe zi, mi se pare aiurea. Nu știu ce va fi. Dar bine, nu! Nu mai e nimic, parcările goale de la Loft, Moft… Am început spectacolele cu Nea Bebe. Se mai mișcă Mamaia, Saturn e plin. Să ai 400 de oameni la Techirghiol e ceva! Mai mergem la Neptun. Un bilet este în jur de 40-50 lei”, a declarat Florin Petrescu, alias Axinte, pentru Fanatik.
Șocul cel mare avea să-l aibă însă atunci când a aflat că mai mulți prieteni de-ai lui au mers într-un club din Mamaia, unde au lăsat, pentru consumație, adevărată avere! Pe amicii actorului cel mai mult i-a costat o șampanie, al cărei preț a fost jumătate din nota de plată, adică 2.000 de euro.
„Am niște prieteni care au lăsat, la Fratelli, 204 milioane de lei, bani vechi. Atât le-a venit nota de plată. Au avut o șampanie, 15 fripturi, două sticle de vin. Șampania era 2.000 de euro, nu 200 euro, cât au crezut ei. Pe japcă toată lumea! Te miri de ce fug toți la greci și la bulgari”, a mai spus Axinte de la Vacanța Mare.