Dorian Popa, reținut și percheziționat ca un terorist în plină stradă – VIDEO

dorian popa
Dorian Popa este unul dintre cei mai căutați, vizionați și apreciați vloggeri din țară. Artistul în vârstă de 33 de ani. Are milioane de fani, mai ales în rândul adolescenților.
Vloggerul este conștient de faptul că orice artist care se respectă are foarte mare grijă de imaginea sa, de aceea investește foarte mult în felul cum arată. Artistul se ține de un program strict, merge la sală și adoptă un stil de viață sănătos, mâncând numai preparate potrivite.Recent, acesta a plecat într-un concediu în Grecia ca să-și încarce bateriile și să se relaxeze, dar în loc de asta a trăit șocul vieții: a fost săltat de mascați și percheziționat ca un terorist!Artistul recunoaște că a trăit un moment de panică și nu știa ce să facă, mai ales că se afla într-o țară străină. Comportamentul oamenilor legii din Gresia l-a lăsat fără cuvinte. Pentru a povestit ceea ce i s-a întâmlat la greci, Dorian a lansat un vlog care poate fi urmărit aici.
„În viața mea nu am trăit un moment atât de panică, am încercat să mă feresc de lucrurile care îți fac rău în viață, tocmai pentru a nu fi nevoie să trec prin așa ceva. În spatele meu vedeam numai roșu și albastru, am tras pe dreapta, nu înțelegeam ce se întâmplă. Îmi fac semn, cobor din mașină și mă chemau către mașina lor, m-am dus spre ei cu mâinile sus. Mă duc către ei și mi-au zis să mă pun cu fața la mașină, atunci am zis că îmi pun cătușele, mi-au luat mâinile, unul a început să mă percheziționeze. Mi-a scos portofelul, s-au uitat la portofel”,
a povestit Dorian Popa.
Citește și:
- 12:59 - Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală
- 06:53 - Actorul Eric Dane, „dr. McSteamy” din serialul Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
- 09:41 - Mihai Sturzu, revoltat după ce a văzut cum un curier i-a aruncat coletul fragil. A făcut publică filmarea
- 12:28 - Cu ce dietă a reușit Micutzu să dea jos 50 de kilograme în trei luni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











