De ce au divorţat, de fapt, Adrian Mutu şi Alexandra Dinu

Alexandra Dinu
Adrian Mutu şi Alexandra Dinu au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizzul românesc în anii 2000. Din păcate, căsnicia lor s-a încheiat după doar doi ani.
Mutu a dezvăluit, recent, în cartea autobiografică „Revenirea din Infern”, motivul divorțului. Unul singur şi foarte important: tinereţea. În plus, statutul de persoane publice pare că i-a copleşit şi a grăbit sfârşitul relaţiei.
„Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19! Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas. Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu. Au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit.
A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat! Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, simțeam, așa, ceva ca o senzație de sufocare. Nu jucam, viitorul meu era incert și lucrul ăsta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții”
, a scris fotbalistul în „Revenirea din Infern”.Adrian Mutu (43 de ani) și-a lansat și cartea autobiografică „Revenirea din infern” odată cu retragerea oficială din fotbal.Adrian Mutu și Alexandra Dinu au fost căsătoriți între 2001 și 2003, iar rodul iubirii lor, Mario, are, astăzi, 19 ani.
Citește și:
- 14:38 - Cum a apărut Iulia Vântur pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes 2026
- 14:21 - Nicole Kidman, fascinată de Danaïde! Sculptura lui Brâncuși valorează 100 mil. $
- 09:53 - Robert Turcescu desființează concertul Metallica
- 14:24 - Bonnie Tyler, resuscitată după ce a intrat în stop cardiac. În ce stare se află, de fapt, artista
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News














