Cristina Cioran a născut un băiețel. Prima reacție a lui Alex Dobrescu, care are ordin de restricție

Cristina Cioran a născut un băiețel. Prima reacție a lui Alex Dobrescu, care are ordin de restricție
Cristina Cioran a născut un băiețel. Prima reacție a lui Alex Dobrescu, care are ordin de restricție
Cristina Cioran a născut un băiețel perfect sănătos pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților.
În această dimineață, vedeta a adus pe lume bebelușul, după ce și în urmă cu două zile ajunsese la spital, însă a fost trimisă acasă, căci nu era momentul. Azi, Cristina Cioran și-a ținut în brațe băiețelul care va purta numele Ioan, nașterea a decurs după dorințele ei, iar fetița ei și a lui Alex Dobrescu are acum un frățior.
„Abia aștept băiețelul! Mâine-dimineață merg la spital pentru naștere. Bagajul e gata de ceva vreme. Starea de spirit este un stres maxim, dar abia aștept să îl iau în brațe pe micuț. Sper din suflet să fim bine, sunt în 38 de săptămâni spre 39. La spital voi merge însoțită de echipa de la Antena Stars, În culisele celebrității. M-am gândit la toate! Sunt și speriată, și optimistă. Mă gândesc și la ce poate merge rău, dar încerc să reprim!”, a declarat Cristina Cioran, joi, pentru Click.
Alex Dobrescu, tatăl bebelușului, nu și-a văzut încă copilul, deoarece are ordin de restricție, însă a avut o primă reacție.
„Sunt super bucuros că sunt tată din nou. Simt o mare responsabilitate. Aștept cu nerăbdare să o văd și pe Cristina. O iubesc pe Cristina, îi mulțumesc că m-a făcut tată! La nume nu ne-am gândit, o să anunțe Cristina”, a declarat Alex Dobrescu, la Știrile Antena Stars.
Anunțul că vedeta Cristina Cioran e însărcinată a venit după o relație tumultuoasă cu Alex Dobrescu, marcată de scandaluri și un ordin de restricție cerut de vedetă împotriva partenerului său. În pofida acestor momente tensionate, Cristina Cioran a decis să îi mai dea o șansă bărbatului, fapt care a atras critici dure din partea oamenilor.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 14:38 - Cum a apărut Iulia Vântur pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes 2026
- 14:21 - Nicole Kidman, fascinată de Danaïde! Sculptura lui Brâncuși valorează 100 mil. $
- 09:53 - Robert Turcescu desființează concertul Metallica
- 14:24 - Bonnie Tyler, resuscitată după ce a intrat în stop cardiac. În ce stare se află, de fapt, artista
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News














