Trupa britanică Coldplay a anunțat miercuri un nou concert în India, pe unul dintre cele mai mari stadioane din lume, în cadrul turneului său mondial "Music of Spheres". Potrivit Coldplay, acesta va fi cel mai mare concert din istoria trupei, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres.
„Formația va susține cel mai mare concert din istoria sa pe stadionul Narendra Modi din Ahmedabad (în statul indian Gujarat) la 25 ianuarie 2025”, a postat miercuri pe X trupa condusă de Chris Martin.
Biletele vor fi puse în vânzare pentru publicul larg sâmbătă, 16 noiembrie, la ora locală 12:00 (06:30 GMT), și vor costa minimum 2.500 de rupii (aproape 30 de dolari).
Anunțarea celui de-al patrulea concert al trupei rock britanice în țara asiatică vine la câteva săptămâni după cererea deosebit de mare de bilete pentru spectacolele programate la 18, 19 și 21 ianuarie 2025 pe stadionul DY Patil din Navi Mumbai.
Biletele s-au epuizat în câteva minute, însă au reapărut pe piața neagră, la prețuri exorbitante. Indignarea publicului a condus la deschiderea unei anchete, la percheziții și la arestări.
Cel de-al optulea turneu al trupei Coldplay prezintă albumele al nouălea și al zecelea, "Music of Spheres" din 2021, respectiv "Moon Music" din 2024. Seria de concerte a început în Costa Rica în mai 2022 și urmează să se încheie la Londra în luna septembrie a anului viitor.
Stadionul ales de Coldplay pentru cel de-al patrulea concert în India este o bijuterie construită la comandă în orașul Ahmedabad din vestul țării. Arena are o capacitate de 132.000 de locuri și poartă numele actualului prim-ministru, naționalistul hindus Narendra Modi.
Sursa: Tabu.RO