Ce își dorește Dan Negru la împlinirea vârstei de 54 de ani

Ce își dorește Dan Negru la împlinirea vârstei de 54 de ani
Dan Negru a împlinit duminică, 23 februarie, vârsta de 54 de ani. Cu această ocazie, prezentatorul TV a vorbit despre carieră, familie, bani și valorile care l-au ghidat în viață.
„Bucuria de a fi cu ai mei e cel mai bun cadou. Deși, de ani de zile filmez mereu de ziua mea de naștere. Am filmat și aseară, până noaptea târziu. E tot un cadou pe care mi-l face viața: să fac ce-mi place”, a spus Dan Negru pentru Click!.
El a postat și un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
„La 44 de ani, eram bătrân pentru cei tineri. La 54, sunt tânăr pentru cei bătrâni. Copilul din fotografie poartă numele meu și ține în brațe cățelul pe care mi l-au dăruit mama și tata cândva… Eu, cel care îmi măsor viața în ani, o prețuiesc în zile și o irosesc în clipe”, a scris acesta.
Dan Negru a fost numit, de-a lungul anilor, „regele audiențelor”, „regele imobiliarelor”, dar și „regele zgârciților”. Acesta și-a amintit cum a căpătat porecla de „zgârcit”
„Îmi place porecla de zgârcit. Îmi amintesc și cum am primit-o: acum vreo 30 de ani, cu primii mei bani, câștigați în televiziune, am început să cumpăr cărămizi și pământ, în vreme ce alți colegi de-ai mei și-au cumpărat mașini. M-au miștocărit mulți atunci spunându-mi că sunt zgârcit că nu-mi iau mașini. Așa mi-am primit porecla de zgârcit. Nu-mi pare rău. Nu știu dacă o mașină, de acum 30 de ani, mai are valoare azi, dar știu că un teren și-a păstrat valoarea. De asta, zgârcenia e diferită, depinde de care parte a banului ești”, a spus Dan Negru pentru sursa citată.
Dan Negru a investit banii, câștigați din televiziune, în imobiliare, deținând cinci clădiri de birouri, dar și în agricultură.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:59 - Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală
- 06:53 - Actorul Eric Dane, „dr. McSteamy” din serialul Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
- 09:41 - Mihai Sturzu, revoltat după ce a văzut cum un curier i-a aruncat coletul fragil. A făcut publică filmarea
- 12:28 - Cu ce dietă a reușit Micutzu să dea jos 50 de kilograme în trei luni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











