Cât costă o noapte de cazare la pensiunea lui Nicolai Tand din Maramureș

Cât costă o noapte de cazare la pensiunea lui Nicolai Tand din Maramureș
Cât costă o noapte de cazare la pensiunea lui Nicolai Tand din Maramureș
Nicolai Tand este bucătar, dar și antreprenor. De mai mulți ani de zile el deține un restaurant în București, dar și o pensiune în Rozavlea, unde de curând a fost numit cetățean de onoare, scrie Playtech.
Nicolai Tand deține pensiunea Casa Tand, în comuna sa natală, unde o noapte de cazare costă 150 de lei. Chiar și când a fost plecat în Franța, gândul lui era tot acasă, la Rozavlea.
„Sunt un om simplu, de la țară. N-am fost niciodată atât de emoționat, cum am fost când am fost numit cetățean de onoare al comunei în care m-am născut. Eu am plecat din Rozavlea, dar Rozavlea nu a plecat niciodată din mine. Aici sunt acasă, sunt al pământului. Am fost și plecat din țară, iar când trăiam la Paris, de Crăciun sunam pe toată lumea de acasă, ca să-i aud colindând. Plângeam de dorul de casă. Acesta a fost și motivul pentru care m-am întors în România, ca să fiu mai aproape de casă”, a declarat Nicolai Tand, care e mulțumit de afacerea lui.
Pensiunea lui din Rozavlea, Maramureș, are șapte camere, care au fost renovate chiar de el, la fel și grădina.
„Cândva, aveam un gard din beton, făcut de tata, dar l-am schimbat cu unul din nuiele împletite, deși toată lumea mă întreba de ce fac asta. Acesta este, de fapt, Maramureșul. Încerc că păstrez locurile, așa cum le-am primit de la bătrânii noștri, să vină turiștii pentru lemn, pentru țesături, pentru tradiții. Podelele pensiunii sunt puse de mine, doar sunt fecior de tâmplar! Este, de fapt, o casă de vacanță, o locație frumoasă, unde vin să petreacă și alții, cu o curte frumoasă, pot să vină și cu câini și cu copii mici. Nu este deloc scump la noi. Soția se ocupă de Casa Tand din Maramureș”.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 13:09 - Motivul pentru care Adela Popescu nu mai merge în Thailanda la Radu Vâlcan, pe timpul filmărilor „Insula Iubirii”
- 13:02 - Elena Cârstea, prima vizită în România după 10 ani. Imagini dramatice cu vedeta în scaun cu rotile: „Nu pot să merg”
- 09:00 - Ce a hotărât Holograf după decesul lui Iulian Vrabete: „Îi respectăm dorința”
- 13:22 - Unde s-a angajat Greta Dan, după ce Măruță a fost dat afară de la Pro TV
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News










