Bogaţii lumii, noapte de pomină la Castelul Bran. Cât a costat petrecerea lui Elon Musk

Elon Musk
Toate privirile au fost îndreptate spre ținuturile din jurul Brașovului și spre Castelul Bran, unde unii dintre multi-miliardarii lumii ar fi participat la o petrecere misterioasă de Halloween. Amfitrion ar fi fost nimeni altul decât Elon Musk.
CEO-ul Tesla și Space X a organizat o mega petrecere la Castelul Bran, unde a avut invitați mulți oameni foarte influenți în lume: miliardari, antreprenori, artiști și actori.
Elon Musk a plătit o sumă pe măsură pentru organizarea petrecerii de Halloween de la Castelul Bran. Potrivit unor surse, pentru întreaga petrecere s-au cheltuit 2 milioane de euro.
Pregătirile pentru acest eveniment au durat trei luni, de organizare ocupându-se numai americani. Ca să închirieze castelul, Elon Musk ar fi plătit 75.000 de euro pentru o singură noapte de petrecere, scrie mediaflux.ro.
Sâmbătă seară, în Poiana Brașov, cu puțin timp înainte de ora 23. Pentru invitați a fost aprins un spectaculos foc de tabără, apoi artiști care purtau costume de urs cu ciucuri roșii au dansat după un ritual străvechi.
Elon Musk, s-ar fi distrat alături de prieteni cu același standard și vedete de la Hollywood, inclusiv Angelina Jolie. Fondatorii Google și Pay Pal sunt și ei pe listă, iar unii dintre ei au scris deja pe rețelele sociale despre vizita de Halloween în Transilvania.
Citește și:
- 14:24 - Bonnie Tyler, resuscitată după ce a intrat în stop cardiac. În ce stare se află, de fapt, artista
- 14:55 - A murit actorul Ioan Isaiu! Avea 56 de ani
- 11:15 - Shakira va cânta imnul oficial la Mondiale! Cum sună melodia „Dai Dai” VIDEO
- 09:44 - Celebra cântăreață Bonnie Tyler, în comă indusă, după ce a fost operată de urgență. Ar urma să cânte la București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News














