Andreea Marin a semnat cu Netflix pentru serialul Bridgerton. Ce rol va avea „Zâna”

Andreea Marin a semnat cu Netflix pentru serialul Bridgerton. Ce rol va avea „Zâna”
Andreea Marin a semnat cu Netflix pentru serialul Bridgerton. Ce rol va avea „Zâna”
Andreea Marin a semnat cu Netflix pentru serialul devenit un fenomen global, Bridgerton, care a lansat pe 29 ianuarie sezonul cu numărul 4, după ce primele trei s-au bucurat de un succes enorm.
Anunțul colaborării a fost făcut public inițial chiar de Netflix, printr-o postare cu aer de basm, iar Andreea Marin a distribuit mesajul pe Facebook, adăugând propriile emoții și detalii despre acest nou proiect al său care o „onorează”.
Netflix a ales o formulare inedită, inspirată din basmele clasice, pentru a prezenta colaborarea cu Andreea Marin, subliniind rolul său simbolic în noul sezon al producției:
„A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, un basm popular. Purtând numele Bridgerton. Povestit de zâna surprizelor, Andreea Marin.”
Mesajul a atras imediat atenția fanilor Bridgerton, dar și a publicului din România, sugerând clar că Andreea Marin este vocea care spune povestea sezonului 4, partea 1, într-o versiune specială. Andreea Marin confirmă și completează: „O colaborare care mă onorează”
La scurt timp după anunțul Netflix, Andreea Marin a distribuit postarea pe contul său de Facebook și a venit cu un mesaj personal, plin de emoție, în stilul care a consacrat-o: „O surpriză-surpriză cu adevărat frumoasă pentru voi! O colaborare care mă onorează și o bucurie că am fost aleasă să vă spun acest basm. Să vă bucurați de sezonul 4, partea 1 a serialului BRIDGERTON pe Netflix. Mult așteptat, acum în casele tuturor pasionaților din întreaga lume! Vizionare plăcută!”
Postarea a generat rapid mii de reacții, distribuiri și comentarii, fanii felicitând-o pentru această reușită și exprimându-și entuziasmul față de noul sezon al serialului.
Din informațiile comunicate oficial, Andreea Marin nu apare ca personaj în universul Bridgerton, ci are un rol special de povestitor, o alegere extrem de inspirată având în vedere vocea sa caldă, clară și recognoscibilă.
Rolul său este, așadar, unul narativ și simbolic: Andreea Marin devine vocea care deschide basmul modern numit Bridgerton, adăugând o notă de familiaritate și emoție pentru telespectatorii români.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 14:24 - Bonnie Tyler, resuscitată după ce a intrat în stop cardiac. În ce stare se află, de fapt, artista
- 14:55 - A murit actorul Ioan Isaiu! Avea 56 de ani
- 11:15 - Shakira va cânta imnul oficial la Mondiale! Cum sună melodia „Dai Dai” VIDEO
- 09:44 - Celebra cântăreață Bonnie Tyler, în comă indusă, după ce a fost operată de urgență. Ar urma să cânte la București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News














