Temperatura ideală pe care trebuie să o avem în casă atunci când folosim aerul condiționat

Temperatura ideală pe care trebuie să o avem în casă atunci când folosim aerul condiționat
Temperatura ideală pe care trebuie să o avem în casă atunci când folosim aerul condiționat
Aparatele de aer condiționat funcționează la maximum în această perioadă caniculară, însă experții spun că ele pot fi periculoase dacă sunt setate la temperaturi mult mai scăzute decât cele de afară.
La orele prânzului sunt resimțite peste 40 de grade, iar aerul condiționat a devenit singura soluție împotriva temperaturilor extreme din perioada asta. Cum mașinile devin cuptoare pe roți, șoferii spun că setează termometrele la mai puțin de 20 de grade. Specialiștii spun că starea de disconfort vine de la faptul că temperatura din interior este mult prea mică. Recomandat este să nu avem o diferență mai mare de 10 grade, comparativ cu cele de afară. Aerul condiționat folosit în exces poate provoca pneumonie.
„Utilizarea aparatului de aer condiționat reprezintă o necesitate în condițiile în care avem afară 39 de grade, dar trebuie să știm că trebuie să avem un aparat foarte bun, care să fie atât purificator, cât și să mențină o temperatură optimă. Este esențial să curățați filtrele foarte des, la câteva luni chiar și obligatoriu la începutul sezonului cald. Aceste filtre pot fi curățate și acasă, pot fi și dezinfectate. Trebuie să aveți grijă cum orientați aparatele de aer condiționat, să nu vină direct peste bebeluși sau peste vârstnici și foarte mare atenție să existe și un raport corect între ce înseamnă temperatură optimă, pentru că ar trebui să avem în casă cam 24 de grade ca să ne simțim bine. Trebuie să ne orientăm în așa fel încât să nu fie nici foarte rece, nici foarte cald. Dacă nu curățăm aparatele riscul este să se dezvolte germeni, pe care noi îi numim oportuniști și care pot facilita infecții de căi respiratorii superioare și inferioare și acutizarea bolilor cronice”, a explicat Valeria Herdea, medic de familie, la Digi24.
Medicul a mai adăugat că „este esențial să avem grijă să avem o balanță între temperatură și umiditate”, care ar trebui să fie de 50%. „Nu căutați să stați la 19 grade, pentru că dezechilibrul termic va fi foarte mare, organismul se va resimți și nu reușim să obținem decât oboseală mai mare din partea organismului”, a mai spus ea.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:31 - Ministerul Sănătății pregăteşte liberalizarea sistemului de asigurări de sănătate
- 07:22 - Ce analize și consultații gratuite pot fi făcute fără asigurare de sănătate
- 09:25 - De ce unele persoane sunt mai sensibile la frig și altele sunt rezistente?
- 06:29 - Spălatul pe dinți de trei ori pe zi ne poate ajuta să trăim mai mult, spun experții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











