Cum să-ți întărești imunitatea în sezonul rece

Cum să-ți întărești imunitatea în sezonul rece
Menținerea unei imunități puternice nu depinde numai de aportul de vitamine sau suplimente, ci și de adoptarea unor obiceiuri zilnice sănătoase, precum alimentația echilibrată, hidratarea corespunzătoare și activitatea fizică regulată.
Dr. Cornel Brotac a explicat cum putem sprijini mecanismele de autoapărare ale organismului.
Echilibrul dintre minte și corp - cheia unui sistem imunitar puternic
„Stresul prelungit și lipsa odihnei cresc nivelul cortizolului, cunoscut drept hormonul stresului, ceea ce poate diminua semnificativ capacitatea organismului de a se apăra. Înainte de a apela la suplimente sau medicamente, este important să acordăm atenție unor obiceiuri zilnice esențiale care susțin natural imunitatea și protejează organismul pe parcursul sezonului rece. Printre acestea se numără:
Somn de calitate
Odihna corespunzătoare permite refacerea organismului și regenerarea celulelor imunitare. Este recomandat să dormim între 7 și 9 ore pe noapte, să respectăm un program regulat de somn, să evităm ecranele înainte de culcare și să menținem un mediu liniștit și întunecat în dormitor.
Hidratare corectă
Apa este esențială pentru buna funcționare a organismului și pentru circulația limfei, care transportă celulele de apărare. Cantitatea necesară de lichide variază în funcție de stilul de viață, medicamentele administrate, nivelul de activitate fizică și condițiile de mediu. În general, bărbații au nevoie de mai multă apă decât femeile, iar cei care depun efort fizic intens sau lucrează în medii calde trebuie să acorde o atenție specială hidratării. O hidratare corespunzătoare presupune moderarea consumului de cafea și alcool și includerea în alimentație a legumelor și fructelor bogate în apă, precum castraveți, țelină, salată verde, roșii, pepene și citrice.
Mișcare fizică moderată
Exercițiile regulate, de aproximativ 30 de minute pe zi – cum ar fi mersul pe jos, alergarea ușoară sau yoga - stimulează circulația sanguină și activitatea celulelor de apărare, întărind rezistența organismului la infecții. Totuși, este important să evităm suprasolicitarea, mai ales în perioadele de oboseală sau când suntem răciți, pentru a nu slăbi temporar imunitatea.”, a explicat Cornel Brotac, medic specialist în reabilitare medicală.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:31 - Ministerul Sănătății pregăteşte liberalizarea sistemului de asigurări de sănătate
- 07:22 - Ce analize și consultații gratuite pot fi făcute fără asigurare de sănătate
- 09:25 - De ce unele persoane sunt mai sensibile la frig și altele sunt rezistente?
- 06:29 - Spălatul pe dinți de trei ori pe zi ne poate ajuta să trăim mai mult, spun experții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











