Divorțul momentului în lumea mondenă. După mai bine de două decenii de mariaj, Gabriela Lucuțar, una dintre cele mai cunoscute prezențe din lumea vedetelor a divorțat de soțul ei.
Gabriela Lucuțar, cea cunoscută ca Regina Întunericului, a anunțat că divorțează de bărbatul cu care făcea echipă și în afaceri, Romeo Constantin Lucuțar, bărbatul cu care are trei copii. Cea care a dat vestea este chiar ea, într-un podcast.
Tot ea a anunțat că au de împărțit o avere de 2,7 milioane de dolari, dar și custodia celor trei copii, pe care fiecare dintre soți o dorește. Ea e cea care a depus cererea de divorț, iar Romeo Constantin Lucuța invocă în instanță averea și custoria, susținând că el este victima. În acest sens, magistrații au ales să accepte cererea bărbatului, cu o singură condiție: acesta este nevoit să plătească taxa de timbru aferentă: 142.000 lei, adică peste 28.000 de euro, scrie Cancan.
În urmă cu puțin timp, Gabriela Lucuțar a fost invitată în cadrul podcastului Realități cu Niculescu, acolo unde a dat vestea. Acolo, femeia de afaceri, cea care s-a îmbogățit din pompe funebre, a anunțat că nu mai formează un cuplu cu partenerul ei din ultimii 20 de ani și că acum ei doi se luptă pentru custodie și avere.
„După 20 de ani de căsnicie și trei copii minunați, întâmplarea a făcut… eu fiind o familistă convinsă și o femeie care nu și-a înșelat niciodată soțul și nu s-a uitat la bărbați decât așa, prietenește, am ajuns să divorțez.
M-am gândit șapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu.
La momentul acesta, eu sunt… după ce a trebuit să pierd 70% din munca mea, de 18 ani… el fiind administrator în firmă… eu trebuia să rămân cu firma, categoric, asta e viața mea! După copii, asta este viața mea!
Mi-a spus o clientă așa… a făcut cu mine patru înmormântări și am vorbit cu ea în Sâmbăta Mare. M-a sunat să-mi spună „Paște Fericit!”, nu știa că am divorțat și mi-a spus așa: „Adu-ți aminte, tu ești puternică și vei trece peste! Eu te cunosc, îți cunosc copiii și știu ce educație le-ai dat! Știu ce mamă ești, ce soție ești! Adu-ți aminte de unde ai plecat! A fost al doilea client al tău.
Te duci acolo unde ai stat în chirie doi ani de zile, unde eu te-am cunoscut, faci o poză și ți-o pui pe frigider. Și doar prin munca ta ai ajuns aici și ai făcut o împărăție! O vei face iarăși!
Ești fericită?”. Sunt foarte fericită, i-am răspuns, sunt foarte liniștită. Acum, copiii mei simt că trăiesc”, a dezvăluit ea.
Sursa: Tabu.RO