Monden· 2 min citire

Bianca Drăgușanu, amendată cu 1.000 de euro în Dubai

Bianca Drăgușanu

Bianca Drăgușanu

Scris de Andreea Damian Publicat: 27 oct. 2026, 12:53

Bianca Drăgușanu are de plătit o amendă de 5.000 de dirhami, echivalentul a aproximativ 1.000 de euro, după ce a publicat pe rețelele sociale o imagine în care apărea un cuplu aflat la piscina unui hotel din Dubai.

Potrivit declarațiilor sale, în imagini apăreau, fără ca aceasta să își propună să îi filmeze, un bărbat mai în vârstă și o tânără care s-a dovedit a fi româncă. Ulterior, cei doi ar fi luat măsuri pentru ca materialul să fie șters, iar Bianca Drăgușanu spune că a fost contactată de un avocat care s-a prezentat drept reprezentantul bărbatului.

Bianca Drăgușanu a povestit cum a început situația și a explicat că nu a filmat cu intenția de a surprinde cuplul. Vedeta susține că a șters postarea la câteva ore după publicare, însă a doua zi a fost sunată de un bărbat care s-a prezentat drept avocatul persoanei surprinse în imagini. Potrivit relatării sale, conversația a fost tensionată.

„În luna iunie, am fost în Dubai, pentru a-mi deschide cont! La piscină, era un domn mai în vârstă însoțit de o domnișoară, care s-a dovedit a fi româncă, iar eu am făcut o filmare la piscina hotelului, fără intenția de a-i filma! După 5 ore am șters postarea! A doua zi m-a sunat un avocat, care s-a prezentat a fi avocatul domnului! Mi-a vorbit foarte agresiv, să șterg postarea, pe care o ștersesem deja”.

Vedeta a precizat că nu a primit interdicție de a părăsi Dubaiul și că situația nu a împiedicat-o să își continue planurile.

„În acest moment nu am nicio interdicție de a părăsi Dubaiul! Trebuie să plătesc o amendă în jur de 5.000 dirhami (1.000 euro)! Din acest lucru am învățat că Dubaiul mi se potrivește perfect, aici nu exista hate și nici nu poți filma pe nimeni fără acordul lui! Momentan îmi construiesc cea mai frumoasă viață aici și o să mă mut. Sunt în cel mai frumos loc din lume, cu această ocazie m-am convins încă o dată că aici e locul meu”, a declarat Bianca Drăgușanu.

Vedeta a mai spus că intenționează să se mute în Dubai, unde afirmă că își construiește o nouă etapă a vieții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News