Andra Măruță a împlinit 40 de ani și a fost sărbătorită de familie. Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant, iar David și Eva i-au făcut artistei declarații pline de iubire.
Artista a avut parte de o surpriză pregătită de cei dragi. Familia i-a adus un tort, însă a ales o variantă amuzantă pentru a marca vârsta artistei: în locul lumânărilor clasice cu cifre, pe tort a fost pus un exercițiu de matematică, al cărui rezultat indica vârsta sărbătoritei.
Momentul a fost unul plin de emoție, iar bucuria Andrei s-a văzut în imaginile publicate pe rețelele de socializare. Soțul artistei, Cătălin Măruță, a marcat ziua de naștere a acesteia printr-un mesaj în care a rememorat cei 20 de ani de când formează un cuplu.
„Astăzi este despre tine, iubirea mea. ❤️
Despre femeia pe care am întâlnit-o acum 20 de ani și pe care, de atunci, o aleg în fiecare zi. Despre soția mea de 18 ani, despre mama copiilor noștri și despre omul alături de care am construit tot ce avem mai de preț: familia noastră.
Am trecut împreună prin bucurii, încercări, visuri împlinite și momente care ne-au făcut mai puternici. Ne-am schimbat, am crescut, dar am rămas noi.
Dacă aș lua-o de la început, te-aș căuta tot pe tine. Și te-aș alege din nou, fără să schimb nimic din drumul care ne-a adus aici. La mulți ani, Andra mea! La mulți ani nouă! Te iubesc”, este mesajul transmis de Cătălin Măruță pentru soția sa.
La rândul său, Andra a vorbit despre ziua în care împlinește 40 de ani și despre lucrurile pentru care se simte recunoscătoare.
„Astăzi îmi sărbătoresc viața. Nu doar anii, ci tot ce au adunat ei în sufletul meu. ❤️
Sunt recunoscătoare pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru omul care îmi este alături de 20 de ani și pentru cei 18 ani în care am învățat, împreună, ce înseamnă o căsnicie adevărată.
Vă mulțumesc tuturor pentru urări, pentru iubire și pentru fiecare gând bun. Le primesc cu inima plină. La final, cele mai mari daruri nu sunt lucrurile pe care le strângem, ci oamenii pe care îi avem lângă noi. Iar eu mă simt cu adevărat binecuvântată.”
Ziua artistei a fost marcată și de mesajele celor doi copii ai săi. Eva i-a transmis mamei sale o declarație în care i-a mulțumit pentru sprijin, înțelegere și pentru momentele în care reușește să îi aducă zâmbetul pe buze.
Și David i-a transmis mamei sale câteva cuvinte emoționante. Fiul cel mare al Andrei și al lui Cătălin Măruță i-a spus artistei cât de mult înseamnă pentru el și i-a mulțumit pentru sprijinul și încrederea pe care i le oferă.