O analiză realizată de Libris, pe baza vânzărilor de carte din perioada 2011–2025, face radiografia literară a României și felul în care gusturile s-au schimbat pe parcursul anilor.
Potrivit analizei Libris, cele mai vândute cărți între 2011 și 2015 au fost volumele "Fluturi", ale Irinei Binder. Autoarea și-a construit popularitatea online, pe un blog, iar ulterior a publicat primele romane. Deși calitatea lor a fost de multe ori însă pusă la îndoială atât de critici, cât și de cititorii cu experiență, s-au bucurat de un mare succes comercial.
În aceeași perioadă, cititorii români cumpărau masiv și bestselleruri internaționale precum romanul erotic „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, de E.L. James, thrillerul „Inferno”, de Dan Brown, sau „Adulter”, de Paulo Coelho.
Topurile de vânzări arătau însă și interesul pentru volume motivaționale și cărți despre reușită personală, precum "Viața ca o țeapă".
Iar cartea președintelui de la acea vreme, Klaus Iohannis, a fost și ea un succes. Cititorii români au vrut să afle ce își propune, pas cu pas, fostul primar al Sibiului.
În aceeași perioadă, un roman cu acțiunea în Germania celui de-Al Doilea Război Mondial a intrat și el în top. Spre deosebire de multe dintre celelalte titluri, interesul pentru ,,Hoțul de cărți", de Markus Zusak, continuă și astăzi, semn că a trecut testul timpului.
Topul complet arată astfel:
1. Fluturi vol. 1+2 - Irina Binder
2. Cincizeci de umbre ale lui Grey - E.L. James
3. Hotul de carti - Markus Zusak
4. Viata ca o teapa. Mic tratat antiratare - Alan H. Cohen
5. Pas cu pas - Klaus Iohannis
6. Iubirea ca o teapa. Mic tratat de reușita in amor - Alan H. Cohen
7. Cincizeci de umbre intunecate Vol. II Din trilogia Fifty Shades - E.L. James
8. Adulter - Paulo Coelho
9. Inferno - Dan Brown
10. Ce ne spunem când nu ne vorbim - Chris Simion
După 2015, preferințele de lectură s-au schimbat vizibil. Tot mai mulți cititori au început să caute cărți despre sens, spiritualitate și echilibru interior. Chiar dacă unele titluri nu sunt validate științific, succesul comercial a fost mare. La fel ca și pentru volumul 3 din "Fluturi", care a dominat în vânzări în acea perioadă.
În top a intrat și un thriller psihologic, extrem de popular și astăzi printre iubitorii genului și o adevărată revelație atunci când a fost publicat: „Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides.
Tot atunci, românii l-au descoperit și pe Yuval Noah Harari, cu volumul "Sapiens". Și interesul pentru cărțile cu acțiunea plasată în perioada Holocaustului a continuat. "Băiatul cu pijamale în dungi", de John Boyne, a emoționat o mulțime de cititori.
Citește și:
- 09:44 - Colecțiile Cruise: tot ce trebuie să știi despre prezentările de modă estivale
- 09:31 - Rutina în 3 pași de care are nevoie pielea matură pentru a se proteja și revitaliza
- 10:00 - Iată ce trebuie să faci chiar acum pentru a proteja părul pe timpul verii
- 08:23 - Gucci a transformat Times Square într-un podium uriaș de modă pentru noua colecție semnată de Demna
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News















