Extern· 1 min citire

Joe Biden se va întâlni cu Zelenski în Franța și la G7 în Italia

Joe Biden se va întâlni cu Zelenski în Franţa şi la G7 în Italia

Joe Biden se va întâlni cu Zelenski în Franţa şi la G7 în Italia

Realitatea Star
Scris de Realitatea Star Publicat: 5 iun. 2024, 08:28

Președintele SUA Joe Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski

Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 833 de război. Rusia, care revendică progrese constante în ultimele săptămâni în estul și nord-estul Ucrainei, a declarat marți că nu exclude ca forțele sale ar putea lovi instructorii francezi pe solul ucrainean. 

Președintele SUA Joe Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja festivităților celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, apoi la summitul G7 din Italia, a anunțat marți Casa Albă la scurt timp după plecarea președintelui american în Franța, relatează AFP.

"În cursul deplasării sale în Normandia, el va avea ocazia să discute cu președintele Zelenski despre situația actuală din Ucraina și despre cum putem continua să aprofundăm sprijinul pentru Ucraina", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională, Jake Sullivan, la bordul Air Force One.

Volodimir Zelenski va fi primit vineri la Palatul Elysée de președintele francez Emmanuel Macron, a doua zi după festivitățile celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, pentru a discuta despre "nevoile Ucrainei" în fața Rusiei, a anunțat marți președinția franceză, potrivit AFP.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News