CUM ARATĂ ȘI CU CE SE OCUPĂ ASTĂZI „CEA MAI FRUMOASĂ FETIȚĂ DIN LUME”

CUM ARATĂ ȘI CU CE SE OCUPĂ ASTĂZI „CEA MAI FRUMOASĂ FETIȚĂ DIN LUME”
Cum arată și cu ce se ocupă astăzi „cea mai frumoasă fetiță din lume”
Franțuzoaica Thylane Blondeau, 24 de ani, odată desemnată „cel mai frumos copil din lume”, continuă să impresioneze prin frumusețea și farmecul său natural.
Modelul a fost prezent la Săptămâna Modei de la Paris, atrăgând toate privirile datorită stilului său subtil și minimalist.
Actrița și modelul Thylane Blondeau rămâne activă în industria modei. A apărut pe coperțile revistelor și s-a implicat și în design vestimentar. Contul ei de Instagram are 6,8 milioane de urmăritori.
Recent, Thylane a răspuns criticilor care susțineau că și-ar fi modificat fața prin chirurgie estetică. Modelul a mărturisit că s-a „săturat” de speculațiile legate de aspectul său.
„Știu că generația de azi are tendința să își schimbe look-ul de la o vârstă fragedă, dar eu nu mi-am făcut nimic. Comparați fotografiile mele din copilărie cu cele de acum, nimic nu s-a schimbat! Oamenilor le place să-și imagineze lucruri, dar machiajul sau conturarea buzelor nu înseamnă că mi-am făcut o față nouă. Ar trebui să nu mai facem asta”, a subliniat Thylane Blondeau pe Instagram.
La doar 6 ani, Thylane a fost numită „cea mai frumoasă fetiță din lume” și a fost considerată „copilul-minune al modellingului”.
Părinții ei, actrița Veronica Loubry și fostul fotbalist Patrick Blondeau (2 selecții, ex-Monaco, Bordeaux, Marseille), au încurajat-o să urce pe podium încă de la 4 ani, conturându-i astfel cariera de timpuriu. La 10 ani, a realizat un pictorial pentru Vogue, unde a apărut machiată și în ținute stilizate pentru adulți. Acea ședință foto a generat dezbateri despre limitele modellingului pentru copii, dar nu i-a afectat parcursul profesional. În 2015, a prezentat pentru D&G, devenind cel mai tânăr fotomodel care a defilat pentru Hilfiger și Gaultier, iar în 2017 a devenit ambasadoarea L’Oréal Paris.
Dincolo de modelling, Blondeau folosește vizibilitatea sa pentru a crește gradul de conștientizare asupra problemelor de sănătate ale femeilor, bazându-se pe experiențele personale. În 2021, Thylane a dezvăluit că a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale din cauza complicațiilor provocate de chisturi.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 08:38 - A fost ales noul lider suprem al Iranului: cine este Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului ucis în atacurile aeriene
- 14:08 - Săptămâna Modei de la Paris, umbrită de un context internaţional dificil
- 13:10 - Atac asupra biroului lui Netanyahu și a unei baze a Forțelor Aeriene Israeliene. Iranul revendică o lovitură „surpriză”
- 10:21 - Gucci a folosit imagini generate cu AI pentru a promova o colecție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











