Românii nu mai au nevoie de vize pentru Statele Unite

Românii nu mai au nevoie de vize pentru Statele Unite
Românii nu mai au nevoie de vize pentru Statele Unite
Românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite ale Americii începând cu anul 2025.
Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc, vineri, pentru a consemna oficial aderarea țării noastre la programul american de scutire de vize.
„Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C. În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români”, a transmis Ambasada României în Statele Unite.
Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, „trecând în revistă eforturile ambelor părți pentru aderarea țării noastre, precum și formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimb de informații”, se arată în comunicatul citat.
La evenimentul din capitala Statelor Unite vor lua parte oficialii americani ai Departamentului pentru Securitate internă și Departamentului de Stat, precum şi reprezentanți ai Ambasadei României la Washington.
România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante - românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul si investițiile, şi încurajând turismul şi contactele directe.
România devine astfel al 43-lea stat participant la programul american de scutire de vize.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
- 09:52 - România în criză, Bolojan refuză să refuză să reducă accizele la carburanți. Motorina a sărit de 9 lei litrul
- 09:32 - Prognoza meteo ANM pe patru săptămâni: temperaturi mai ridicate și puține precipitații. Cum va fi vremea de Paște
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











