Au fost anunțate primele nume care vor fi prezente la Neversea 2022, festival care va avea loc în perioada 7-10 iulie pe o plajă din Constanța. Pe listă să află Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Timmy Trumpet, Tujamo, W&W.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, scenele secundare vor găzdui artiști și DJ-i din lumea techno, tech-house, house, deep house, ambiental, chill, electronic, dubstep, drum&bass, trap, hip-hop, rap, liquid sau retro. Primii artiști anunțați pentru scenele secundare sunt BBNO$, Borgore, Dirtyphonics, Mahony, Netsky, Priku, Raresh, Sit și Sublee B2B CAP.
„Canadianul BBNO$ este un fenomen care a surprins întreaga lume cu piesa Lalala. A devenit rapid un hit și în prezent are peste 485 de milioane de vizualizări pe YouTube și peste 805 milioane de ascultări pe Spotify. Norvegianul Alan Walker este unul dintre cei mai urmăriți artiști la nivel global și este considerat a fi unul dintre cei mai creativi producători din noua generație. Single-ul de debut, Faded, a ajuns pe lista videoclipurilor cu peste 1 milliard de vizualizări pe YouTube, fiind certificat cu Discul de Platină în 14 țări ale lumii. De-a lungul anilor, producțiile sale au înregistrat un record de vizualizări – 10,8 miliarde. În iulie, fanii îl vor putea vedea pe scena principală a festivalului Neversea”, se arată în comunicat.
De asemenea, Alan Walker a pregătit apariția noilor piese din 2021 prin lansarea unui concept video ieșit din tipare – o combinație de science-fiction și jocuri, cu filmări realizate în timpul aparițiilor live ale artistului norvegian.
„O premieră pentru festivalul Neversea este celebra trupă Black Eyed Peas. Artiștii s-au îndrăgostit de România când au fost prezenți la festivalul Untold în 2018 și au promis că vor reveni la noi. Incluși în Hot 100 Artist of The Decade de Billboard, Black Eyed Peas sunt al doilea cel mai bine vândut artist/grup din toate timpurile în clasamentul de download, conform companiei de cercetare Nielsen. Americanii au în palmares 6 premii Grammy, au vândut peste 35 de milioane de albume și 120 de milioane de single-uri în întreaga lume și sunt una dintre cele mai iubite trupe din lume”, au mai transmis organizatorii.
Premiere la Neversea
Dimitri Vegas & Like Mike vor urca pentru prima oară pe scena principală a festivalului Neversea. Au lansat și cele mai cunoscute producții electronice ale ultimei decade, colaborări cu artiști precum Ne-Yo, Armin van Buuren, Hans Zimmer, Martin Garrix, Diplo, Fatboy Slim, Steve Angello, Afrojack sau Wiz Khalifa. Tot ei sunt și producătorii din spatele hitului “Instagram”, la care au colaborat cu francezul David Guetta, DJ-ul numărul 1 al planetei.
Don Diablo este un artist care se reinventează de fiecare dată și pare greu de oprit. Olandezul, care ocupă locul 7 în Top 100 DJ Mag 2021, a vândut primul concert NFT din lume, “Destination Hexagonia” cu 1,2 milioane de dolari, echivalentul a 600 cpryptomonede Ethereum. În vară vine pe scena principală a festivalului Neversea cu un show unic.
„Energicul Timmy Trumpet sosește în premieră la malul Mării Negre. DJ-ul și producătorul australian, care a fost plăcut impresionat de publicul din România, la festivalul Untold, pregătește un set spectaculos pentru fanii Neversea. Timmy Trumpet stârnește frenezie la fiecare eveniment la care participă și fascinează lumea cu mix-urile sale dinamice de muzică electronică și trompetă, instrument la care cântă de la vârsta de 4 ani. Producțiile sale au intrat în Top 10 Aria Club Chart și în 2021 ocupă locul 9 în Top 100 DJ Mag”, au mai transmis organizatorii festivalului Neversea.
Tchami, Tujamo, W&W completează primul val de DJ-i pentru Neversea 2022.
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News



























