O nouă zi liberă pentru români

O nouă zi liberă pentru români
O nouă zi liberă pentru români
Românii ar putea avea o nouă zi liberă, graţie unui proiect de lege iniţiat de USR şi depus recent la Senat.
Deputatul Alin Apostol a depus în Parlament două proiecte care prevăd predarea educației de prim ajutor în școli, iar al doilea propune ca angajații care urmează cursuri de prim ajutor să poată solicita o zi liberă.
În acest caz, angajatorii ar trebui să-și poată deconta, din impozitul pe profit, zilele libere, se arată într-un comunicat de presă.
Demersul USR vine după tragedia de la Cluj, unde o elevă a murit înecată cu un jeleu. Prin acest proiect, spun politicienii, vor ca tot mai mulți români să aibă noțiuni de prim ajutor.
"Educația de prim ajutor salvează vieți. Este primul pas pe care îl putem face - să pregătim generațiile viitoare să fie pregătite. De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educația de prim ajutor în școlile noastre. Îmi doresc ca toți copiii să fie pregătiți să acorde ajutor în situații-limită.
Să poată salva vieți dacă situația o cere. Dar, pentru asta, trebuie ca Educație de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialiști cu pregătire psihopedagogică și cu o bază practică. Copiii au nevoie să înțeleagă, să vadă, să exerseze, nu să învețe pe de rost", declară deputatul USR Alin Apostol.
Ziua liberă pentru participarea la cursuri de prim ajutor va putea fi solicitată atât de angajații de la stat, cât și de cei din mediul privat.
Salariații vor putea urma cursurile de prim ajutor la "instituţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale sau persoanele juridice autorizate şi/ sau competente, potrivit legii, să organizeze şi desfăşoare aceste cursuri", după cum apare în document.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 09:36 - Alexandra Păcuraru depune plângere penală împotriva lui Gigi Becali: „Aceste abuzuri, jigniri, umilințe, intimidări și amenințări trebuie să înceteze”
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News










