Muzeul Theodor Pallady se redeschide, după lucrări de reabilitare

Muzeul Theodor Pallady
Muzeul „Theodor Pallady” din Capitală îşi redeschide porţile din 24 aprilie 2026. Instituția a trecut prin ample lucrări de renovare, reorganizare şi reamenajare.
Noua viziune a muzeului de pe strada Spătarului 22 pune accent pe relaţia cu comunitatea, potrivit reprezentanților instituției muzeale.
„Transformarea recentă aduce o extindere a spaţiului de expunere şi o regândire a parcursului muzeal, menite să pună mai bine în valoare patrimoniul şi să ofere vizitatorilor o experienţă coerentă şi actuală. Intervenţiile au vizat atât interiorul clădirii, cât şi grădina, reamenajată ca spaţiu deschis pentru întâlniri şi evenimente culturale.”
Începând din luna mai, muzeul va găzdui „Divanul Artelor”, o serie de întâlniri interdisciplinare, inspirate de tradiţia saloanelor culturale.

Muzeul „Theodor Pallady” adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conţine mai multe pânze semnate de Theodor Pallady şi peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană. Ele au fost donate de soţii Răut Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă: picturi de şcoală franceză, olandeză, engleză şi spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică şi renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă.
Clădirea în care funcţionează muzeul, cunoscută şi drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustoreşti din Bucureşti şi singura deschisă publicului.
Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării “L’Orient devant L’Occident”. Este cel care a renovat casa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a păstrat elemente tradiţionale cum ar fi cerdacul de la etaj, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată.
Citește și:
- 09:44 - Dorian Popa a aflat unde va face muncă în folosul comunității, după condamnarea cu suspendare
- 20:43 - Descoperire șocantă într-un apartament din București
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 17:11 - George Simion, replică pentru Peter Magyar: „S-a îmbătat cu succesul electoral!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News










