LEGEA FEMICIDULUI A FOST DEPUSĂ ÎN PARLAMENT! UN PAS MAJOR PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI DOMESTICE

LEGEA FEMICIDULUI A FOST DEPUSĂ ÎN PARLAMENT! UN PAS MAJOR PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI DOMESTICE
Legea „femicidului”, prima care vizează combaterea crimelor împotriva femeilor, depusă în Parlament!
Peste 250 de parlamentari au semnat inițiativa care introduce pedepse mai aspre pentru violență domestică și recunoaște că uciderea femeilor este o formă de violență structurală, nu cazuri izolate.
Inițiatoarele din partea Partidului Social Democrat, Silvia Mihalcea, Simona Bucura Oprescu, Corina Ene și Victoria Stoiciu anunță că au depus în Parlament, alături de alte colege din partidele aflate în coaliție, proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidelor și a violențelor care le preced, un proiect legislativ de referință care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid – uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie.
Inițiativa legislativă reprezintă rezultatul unui grup de lucru transpartinic, format din parlamentare, experte și reprezentante ale societății civile, inițiat în luna iunie la propunerea Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD).
Proiectul de lege beneficiază de un sprijin parlamentar fără precedent: peste 250 de parlamentari și parlamentare și-au asumat semnătura pe document, acesta devenind inițiativa legislativă cu cel mai mare număr de susținători din istoria Parlamentului României de după 1989.
Prin introducerea conceptului de femicid în legislația națională, România face un pas esențial în recunoașterea faptului că violența împotriva femeilor nu reprezintă o sumă de cazuri izolate, ci o formă de violență structurală, adânc înrădăcinată în societate, care trebuie prevenită și combătută sistematic.
Pe lângă femicid, în proiect sunt introduse și conceptele de:
femicid intim, comis de parteneri sau membri ai familiei, motivat de control și dominație asupra victimei
femicid non-intim, comis de alte persoane, în contexte de exploatare, trafic sau violență sexuală
femicid indirect, când moartea femeii vine în urma mutilării genitale, a violenței domestice sau sinuciderea femeii ca urmare a violenței între parteneri sau într-un context familial.
Potrivit expunerii de motive, în ultimii 10 ani au fost omorâte 445 de femei de către un membru al familiei. Comparativ, în aceeași perioadă au fost omorâți 300 de bărbați de un membru de familie.
„În fiecare an sunt raportate la poliție din ce în ce mai multe cazuri de violență împotriva femeilor și violență domestică. Dacă în anul 2015 au fost înregistrate 15.705 plângeri privind infracțiuni de loviri și alte violențe, în 2024 numărul plângerilor a crescut la 36.417”, arată același document.
Site-ul de investigații Snoop a realizat recent o hartă a femicidelor în România. În medie, la fiecare trei zile ale lui 2025, un bărbat a încercat să omoare o femeie în România.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 07:18 - Nou ciclon peste România! Sunt așteptate ninsori, viscol şi temperaturi în scădere
- 08:27 - Semne că trebuie să schimbați anvelopele și pașii pe care trebuie să îi urmați
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News












