DN 1 este blocat, la această oră, pe șoseaua ocolitoare a stațiunii Sinaia, în zona gării din oraș, unde carosabilul este acoperit cu apă în urma unei ploi torențiale și a scurgerilor de pe versanți.
Traficul este oprit pe DN 1 Ploiești - Brașov, la kilometrul 123+300 de metri, pe centura Stațiunii Sinaia, județul Prahova, din cauza aluviunilor scurse pe carosabil în urma ploii torențiale, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Conform sursei citate, se acționează pentru degajarea suprafeței de rulare. ISU Prahova mai anunță că pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia intervin cu o autospecială de stingere pentru evacuarea apei de pe carosabil în zona gării din orașul Sinaia.
Distanța afectată este de aproximativ 300 de metri. De asemenea, au mai fost solicitări pentru străzile M. Kogălniceanu și Furnică, unde intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sinaia.