DÂMBOVIȚA DELIVERY REVINE LA DEBARCADER TIMPURI NOI, PE 7-8 IUNIE

DÂMBOVIȚA DELIVERY REVINE LA DEBARCADER TIMPURI NOI, PE 7-8 IUNIE
Dâmbovița Delivery revine la Debarcader Timpuri Noi, pe 7–8 iunie
Bucureștenii sunt așteptați weekendul acesta la Dâmbovița Delivery. Evenimentul are loc la Debarcaderul Timpuri Noi, iar tema acestei ediții este „Hai să ne ascultăm unii pe alții”.
Activitățile se vor desfășura atât pe 7 cât și pe 8 iunie în intervalul orar 10:00 la 22:00.
Această primă ediție de vară transformă debarcaderul, un spațiu uitat al orașului, într-un loc viu, de întâlnire, dialog, petrecere a timpului aproape de natură și de creație colectivă. Două zile pline de activități gratuite: plimbări pe apă, instalații artistice, performance-uri, ateliere, dans, tururi, dezbateri, gândite pentru a reconstrui legătura comunității cu râul și cu orașul.
Ce surprize li s-au pregătit bucureștenilor:
La ce activități pot participa bucureștenii la Dâmbovița Delivery weekendul acesta
Organizatorii au menționat și un picnic literar, respectiv PageRiver Corner, organizat de Asociatia Prometeu – Educatie si Dezvoltare Personala. Participanții aduc o carte preferată, o gustare inspirată de ea și o recomandare despre natură, mediu sau viață trăită mai simplu. În schimb, primesc un kit de ieșit în natură și o întrebare care deschide conversația: „Ce amintiri te leagă de râu?” . Picnicul literar va avea loc de la ora 16:00 la ora 20:00, atât sâmbăta cât și duminica.De asemenea, poezie pe Dâmbovița, coordonat de Monica Manolachi (Universitatea din București), aduce poeți consacrați și voci tinere în recitaluri și ateliere pentru copii și adolescenți.Pe lângă versuri, se vor înregistra gânduri despre râu și relația oamenilor cu natura, în audio și video, pentru o memorie colectivă vie. Poezie pe Dâmbovița va avea loc sămbătă și dumincă, de la 11:00 la 12:30.„Hai să redăm orașului un loc pierdut! Într-un oraș grăbit, în care trecem unii pe lângă alții fără să ne auzim, vrem să deschidem un spațiu pentru dialog, reconectare și creație. La Dâmbovița Delivery – Vară 2025, transformăm Debarcaderul Timpuri Noi — un colț uitat de București — într-un loc viu, primitor și plin de viață. Două zile în care reînvățăm să ascultăm. Două zile în care ne imaginăm orașul altfel”, au precizat organizatorii.Intrarea este liberă. Toate activitățile sunt gratuite.
Detalii și programul complet al ediției de vară Dâmbovița Delivery sunt disponibile pe www.dambovitaapadulce.ro și în pagina dedicată evenimentului: https://fb.me/e/7idzQU2IF.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
- 11:54 - Cât costă benzina și motorina, sâmbătă, 14 martie. E a opta scumpire de la începutul lunii
- 11:04 - Adevărata identitate a celebrului Banksy a fost dezvăluită!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











