Cristian Mungiu, la proiecția specială a filmului 'Fjord': E un îndemn la a încerca să înțelegem mai bine ce ni se întâmplă astăzi

Cristian Mungiu
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, peliculă premiată cu Palm D'Or la Cannes, propunerea României pentru Premiile Oscar, a fost prezentat, într-o proiecție specială de gală, la Ateneul Român în prezența unei părți a echipei.
Filmul, care a fost prezentat în cadrul celei de-a XVII-a ediții a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, a beneficiat de o proiecție simultană în toate cinematografele disponibile din București și din țară.
Proiecția a fost precedată de un moment umoristic susținut de trei membri ai trupei Divertis, conduși de Toni Grecu.
Cristian Mungiu a afirmat că, pentru a se putea decide dacă să facă filmul 'Fjord', 'pentru că este un subiect delicat', a fost nevoit să facă mai multe drumuri în Norvegia.
'Am lucrat foarte mult la documentare. Filmul se bazează pe niște întâmplări care au avut loc cu aproximativ zece ani în urmă. Întâi am adunat multe povești de felul acesta înainte să mă decid dacă am să fac un film, sau nu, după ele, și, pentru că este un subiect delicat, a trebuit să mă deplasez de mai multe ori în Norvegia să fac o documentare, să zic jurnalistică, cât mai precisă, ca să înțeleg despre ce este vorba și despre ce ar putea să vorbească filmul ăsta pentru că, dincolo de povestea lui în sine, e un îndemn la a încerca să înțelegem mai bine ce ni se întâmplă nouă astăzi în societatea foarte divizată în care trăim', a declarat Cristian Mungiu, pentru AGERPRES, înaintea proiecției de gală de la Ateneul Român.
El a precizat că și-a dorit de mai mult timp să lucreze cu Sebastian Stan, iar ocazia s-a ivit la zece ani după ce s-au văzut prima dată, după un festival de la New York.
'Sebastian Stan a venit acum zece ani la New York, după un festival, să vorbim. Evident, știam unul de celălalt. Și el își dorea să lucreze cu noul val românesc, nu doar cu mine, ci și cu ceilalți, noi ne doream să-l includem, pentru că vorbește încă foarte bine românește, să-l includem într-un film românesc și acum s-a ivit ocazia, după zece ani de când am vorbit, să ne întâlnim în același film, care să fie potrivit, cumva, și pentru mine și pentru ce fac eu, dar și pentru ce face el', a mai spus regizorul.
Actrița norvegiană Renate Reinsve, interpreta rolului Lisbet Gheorghiu din filmul 'Fjord', soția lui Mihai Gheorghiu, interpretat de Sebastian Stan, a spus despre Cristian Mungiu că este 'un cineast remarcabil' și faptul că a ajuns să lucreze cu el a fost 'un vis devenit realitate'.
'A fost absolut uimitor. Adică, eram un mare admirator al muncii sale cinematografice încă dinainte să mă invite la audiție. Așa că, să lucrez cu el a fost un vis devenit realitate. Cred că este un regizor foarte important în ziua de azi. El aduce mereu în atenție subiecte esențiale, atât pentru lumea filmului, cât și pentru restul lumii. Abordează diverse chestiuni legate de încălcarea drepturilor omului - precum legislația privind avortul, rasismul, religia - iar de data aceasta, în 'Fjord', atinge și tema drepturilor străinilor. Este, așadar, o voce extrem de importantă la nivel mondial', a spus Renate Reinsve.
Vorbind despre tema filmului, aceasta a spus că 'este un subiect foarte actual și important'.
'Vedem cum lumea se divide tot mai mult în două tabere distincte. Iar această poveste subliniază, totodată, cât de important este să ne respectăm reciproc diferențele. Și, ei bine, când vorbim despre integrare, trebuie să acordăm timp și noilor sosiți într-o țară pentru a înțelege cultura țării în care vin. Nu știu dacă toți românii fac asta - de fapt, nici nu prea știu, fiindcă e prima dată când ajung la București, dar în Norvegia, de unde vin eu, cred că acesta rămâne un subiect foarte important. Cred că ne confruntăm cu fenomenul imigrației, de 40 de ani, și totuși trebuie să ni se reamintească mereu cât de important este să fim primitori, să înțelegem că oamenii nu vin în țara noastră din plăcere. Nu sunt turiști. Vin din cauza războaielor sau a altor probleme din țările lor de origine. Și, desigur, trebuie să fim deschiși la minte și, totodată, smeriți în această privință', a mai spus actrița.
Despre Sebastian Stan, Renate Reinsve a spus că 'este un om extraordinar, foarte generos'.
'Îmi place mult să lucrez cu el. Și da, e un tip grozav, foarte drăguț', a mai spus ea.
La proiecție au fost prezenți noul ministru al Culturii, Ioan Ciocan, dar și managerul Teatrului Național 'Radu Stanca' din Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru Sibiu (FITS), actorul Constantin Chiriac, actrițele Elvira Deatcu, Reka Szasz, oameni de afaceri, politicieni.
Până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile în care vor putea fi urmărite, la București, filmele din cadrul Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News


























