Crește valoarea tichetelor de creșă, din aprilie. Condiții de acordare și detalii pentru părinți

Crește valoarea tichetelor de creșă, din aprilie. Condiții de acordare și detalii pentru părinți
Valoarea lunară a tichetelor de creșă a fost majorată prin indexare, potrivit unui ordin comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Valoarea lunară a tichetelor de creșă a fost majorată prin indexare, potrivit unui ordin comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Pentru semestrul I al anului 2024, începând cu luna aprilie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, este de 640 lei, arată un document al Ministerului Muncii.
Creșterea este de 20 de lei/lună, față de actuala valoare de 620 de lei.
Același ordin mai prevede că valoarea nominală stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului, 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024.
Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.
În ce condiții se acordă tichetele și cine beneficiază de ele
Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.
Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.
Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ce trebuie să facă angajatul pentru a primi tichete de creșă / Documente necesare
Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:
a) cerere pentru acordarea tichetului de creșă;
b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;
c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;
d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;
e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:53 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 09:36 - Alexandra Păcuraru depune plângere penală împotriva lui Gigi Becali: „Aceste abuzuri, jigniri, umilințe, intimidări și amenințări trebuie să înceteze”
- 09:28 - Noi măsuri de atenuare a crizei de pe piaţa carburanţilor
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











