CODUL ROȘU DE CANICULĂ A FOST EXTINS

CODUL ROȘU DE CANICULĂ A FOST EXTINS
Valul de căldură extremă va cuprinde aproape toată țara
Valul de căldură extremă va cuprinde aproape toată țara, arată noua avertizare publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie.
De luni, ora 10:00, până miercuri, ora 10:00, în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea şi sud-vestul Transilvaniei, valul de cãldurã va continua sã se intensifice.
„Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel cã vor caracteriza nopţi tropicale. Valul de cãldurã va persista în toatã ţara şi în zilele urmãtoare.”, anunță ANM.
Codul portocaliu de căldură persistentă va continua până miercuri, ora 10:00, în Maramureş şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. „Va fi caniculã, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel cã vor caracteriza nopţi tropicale.”, avertizează meteorologii.
Citește și:
- 15:30 - Realitatea Plus, lider detașat de audiență cu Călin Georgescu în platou. Audiența „Ghiță TV” a scăzut în timpul atacurilor la președintele interzis de Sistem
- 14:04 - Țiriac și Bolojan: trafic de influență sau doar privilegii fiscale?
- 13:48 - Cristian Rizea prezintă la Rizea TV dovada de la Poliția din Monte Carlo că lichidul aruncat asupra sa a fost doar suc de roșii
- 11:54 - Bugetul ajunge în Parlament: aleșii decid cum se împart banii țării
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











