Ce se întâmplă cu rochia pe care Carmen Iohannis a îmbrăcat-o la întâlnirea cu Jill Biden

carmen iohannis
Designerul ieșean Andreea Tincu, care asigură vestimentația pentru Carmen Iohannis, susține că toate ținutele soției președintelui îi sunt returnate, apoi sunt fie vândute, fie utilizate la alte ședinte foto importante.
Creatoarea de modă a făcut aceste precizări într-o postare pe Facebook.
„Deoarece în ultimele 24 de ore am citit scenarii despre cât costă ținutele Primei Doamne, aș vrea să vă reamintesc că absolut toate ținutele sunt returnate designerului, ulterior fiind vândute prin site-ul meu sau păstrate, deoarece le folosim și la alte ședințe foto importante. Un exemplu concludent este una dintre rochiile mele preferate, care a fost purtată de către Prima Doamnă Carmen Iohannis în anul 2019 la Încoronarea Împaratului Naruhito, dar și anul acesta, de către Solista Diana Bucur (de la Opera Iași – n.r.), când am realizat împreună campania eșarfei “Oda Bucuriei”. Clientele fidele Andrea Tincu cunosc bine acest aspect, multe ținute fiind achiziționate și direct din showroom-ul nostru de persoane care au aceleași dimensiuni”, a precizat designerul Andreea Tincu.
Totodată, Andreea Tincu a adăugat că anumite ținute din prezentările sale de modă sunt purtate de diverse persoane publice, inclusiv de soția președintelui, și că acest lucru este „absolut normal în domeniul modei, atât pe plan național, cât și internațional”.
Rochia purtată de Jill Biden în România, de 10 ori mai scumpă decât rochia lui Carmen Iohannis
Despre rochia lui Carmen Iohannis s-a aflat că este creată din mătase 100% naturală. A costat 2450 de lei și este un model apreciat de Prima Doamnă a României. Au apărut informații și despre rochia purtată de Jill Biden în România.
a1.ro scrie despre rochia lui Jill Biden că ar fi fost de 10 ori mai scumpă. Desigur, cam acesta ar fi și raportul economic dintre România și SUA, acolo unde Prima Doamnă chiar are un rol mai mult decât simbolic.
Revenind la rochia lui Jill Biden, conform sursei citate, are un conținut de 91% bumbac și 9% vâscoză și este realizată în Italia. Prețul ei a fost de 23,824.49 de lei, adică undeva la 5.000 de dolari americani.


Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News

























