Raport OECD: 22% dintre tinerii români de 18-24 de ani nu muncesc și nu urmează studii sau formare profesională. Media OECD este de 14%.
Numărul cazurilor noi de Alzheimer s-a dublat într-un singur an în județul Brașov, potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov. Peste 200 de cazuri noi au fost înregistrate în ultimul an, în contextul în care specialiștii atrag atenția asupra importanței diagnosticării precoce a demenței.
Datele DSP Brașov arată că în evidențele cabinetelor de medicină de familie se află în prezent 1.953 de persoane diagnosticate cu boala Alzheimer. În perioada comparabilă a anului precedent erau înregistrate 1.712 persoane, iar în 2024 erau raportate 1.618 cazuri.
Cazurile noi de Alzheimer, în creștere la Brașov
Creșterea numărului de cazuri diagnosticate vine în contextul în care boala Alzheimer reprezintă cea mai frecventă formă de demență. Potrivit datelor medicale citate de autorități, boala este responsabilă pentru aproximativ 60-70% dintre cazurile de demență.
Autoritățile sanitare avertizează însă că numărul real al persoanelor afectate ar putea fi mai mare, întrucât există cazuri care nu sunt diagnosticate sau sunt identificate abia în stadii avansate ale bolii.
De ce este important diagnosticul precoce al Alzheimerului
Diagnosticarea timpurie poate facilita accesul la intervenții medicale și sociale adaptate și poate contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor diagnosticate și a familiilor acestora.
Mesajul campaniei de informare dedicate Zilei Internaționale de Luptă împotriva Bolii Alzheimer pune accent pe recunoașterea precoce a semnelor demenței și accesul rapid la diagnostic și servicii de sprijin.
Teama de diagnostic și stigmatizarea pot reprezenta, la rândul lor, obstacole în accesarea serviciilor medicale. Potrivit datelor citate de DSP Brașov, 46% dintre persoanele care trăiesc cu demență și aparținătorii acestora indică aceste aspecte drept bariere în obținerea unui diagnostic.
Care sunt factorii de risc pentru boala Alzheimer
Vârsta înaintată este principalul factor de risc cunoscut pentru apariția bolii Alzheimer, majoritatea persoanelor diagnosticate având peste 65 de ani.
Printre ceilalți factori de risc menționați de autoritățile sanitare se numără:
factorii genetici;
existența unor cazuri de Alzheimer în familie;
sindromul Down;
traumatismele craniene;
insomnia;
sedentarismul;
obezitatea;
fumatul;
hipertensiunea arterială;
diabetul zaharat de tip 2;
nivelul crescut al colesterolului.
Alzheimerul afectează mai frecvent femeile
Datele disponibile indică o incidență mai mare a bolii Alzheimer în rândul femeilor, comparativ cu bărbații. De asemenea, sunt raportate mai multe cazuri în mediul urban decât în mediul rural, diferență care poate fi influențată și de accesul și adresabilitatea diferite la serviciile medicale.
Cazurile de Alzheimer sunt în creștere și la nivel național
Fenomenul nu este specific județului Brașov. Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că în România au fost raportate 12.173 de cazuri noi de boală Alzheimer în 2025, aproximativ dublu față de anul 2014.
În acest context, specialiștii pun accent pe identificarea semnelor timpurii, diagnosticarea corectă și accesul la servicii medicale și de sprijin.
Ce este boala Alzheimer?
Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă progresivă care afectează memoria, gândirea, comportamentul și, în timp, autonomia persoanei. Este cea mai frecventă formă de demență și apare mai ales la persoanele vârstnice, deși primele simptome pot apărea și mai devreme.