Pe 4 iulie 2026, Casa Madrigal din București se redeschide în cadrul evenimentului „Madrigal Open House”, dedicat artei, muzicii și culturii. Se va desfășura între orele 11:00 și 17:00, la adresa Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, București.
Weekendul acesta Casa Madrigal din București se redeschide. Evenimentul „Madrigal Open House” va avea loc pe 4 iulie și va începe de la ora 11:00. Intrarea este liberă.
Vor fi tururi ghidate, spații dedicate relaxării și creației, dar și vernisajul unei noi expoziții de artă contemporană și un recital coral susținut de Corul Regal și multe alte surprize.
Casa Madrigal, eleganta vilă interbelică ridicată în anul 1924 după planurile arhitectului Alfred Popper, va fi o parte esențială a experienței vizitatorilor.
De asemenea, galeria Madrigal lansează expoziția de acuarelă „Canção do Mar” a artistei Raluca Alexandru. Vernisajul va avea loc în cadrul evenimentului Open House, de la ora 14:00, și va fi prezentat de istoricul de artă Delia Bran. Vernisajul va fi urmat de un recital susținut de Corul Regal, sub bagheta dirijorilor Răzvan Apetrei și Daniela Cotoroană.
Totodată, în cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea participa la sesiuni de pictură în acuarelă, jocuri de societate, activități de colorat dedicate copiilor, vor descoperi o zonă de lectură și un spațiu special amenajat pentru părinți și bebeluși, în cadrul programului Madrigal for Babies.
Publicul va putea urmări proiecția concertului Madrigal Ave Maria și va participa la tururi ghidate ale Casei Madrigal.
Programul complet
Activități pentru publicul de toate vârstele, 11:00 – 13:00
Vernisaj expozițional, 14:00
Recital coral, 14:30
Vizitarea Casei Madrigal, 15:00 – 17:00
Expoziția de acuarelă „Canção do Mar” a artistei Raluca Alexandru va putea fi vizitată în perioada 4 iulie – 1 august 2026, în zilele de sâmbătă, între orele 11:00 – 13:00. Fiecare zi de vizitare poate acomoda maximum 20 de vizitatori. Accesul se face în baza programării și a biletului în valoare de 10 lei achiziționat la intrare.
Programări se fac pe pe e-mail: [email protected].