Actualitate· 3 min citire

Adrian Veștea, prima reacție ca premier desemnat: „Datoria noastră este să fim acolo unde se decide viitorul României”

Adrian Ioan Veștea, premier desemnat

Adrian Ioan Veștea, premier desemnat

Publicat14 iun. 2026, 12:30
Sursărealitatea.net

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a oferit prima reacție, printr-o postare pe pagina personală de facebook.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a oferit prima reacție, printr-o postare pe pagina personală de facebook.

Îi mulțumesc domnului președinte Nicușor Dan pentru încrederea acordată. Înțeleg foarte bine ce înseamnă acest moment: este o onoare, dar mai ales o responsabilitate uriașă, într-o perioadă în care România nu-și mai permite blocaje, ezitări și drumuri începute, dar abandonate la jumătate.

Vreau să le spun colegilor mei liberali un lucru limpede: ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate.

Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan. Responsabilitatea de a confirma că PNL își asumă guvernarea atunci când România are nevoie de stabilitate. Responsabilitatea de a demonstra că suntem partidul care își asumă deciziile importante pentru România.

Adrian Veștea: L-am sprijinit pe Ilie Bolojan în proiectele sale și voi continua acele proiecte despre care am convingerea că sunt necesare și benefice pentru România și pentru români. Asta nu se schimbă.

Voi respecta toate angajamentele internaționale ale țării și voi promova, în continuare, valorile liberale - așa cum am făcut-o timp de 30 de ani, de la simplu consilier local până la Ministerul Dezvoltării.

Pentru că am învățat un lucru: a face parte dintr-o coaliție pro-occidentală nu înseamnă să-ți trădezi valorile. Înseamnă să lupți pentru ca valorile tale să fie cât mai relevante acolo unde se iau, de fapt, deciziile.

adrian vestea

Adrian Veștea: Cred că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele pro-europene și să identifice soluțiile pentru continuarea guvernării. Nu pentru funcții. Nu pentru calcule mărunte. Ci pentru România și pentru oamenii care au nevoie de stabilitate, dezvoltare și proiecte duse până la capăt.

Acest lucru este important pentru aleșii locali liberali - primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni - care duc, zi de zi, administrația acestei țări mai aproape de oameni. Acești oameni au nevoie, la centru, de un partid care nu îi abandonează la jumătatea drumului.

Am văzut România de jos în sus: din Primăria Râșnov, din Consiliul Județean Brașov, din Ministerul Dezvoltării. Și am învățat un lucru simplu: țara aceasta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate, din proiecte finanțate și din promisiuni respectate.

Veștea: PNL este, astăzi mai mult ca oricând, partidul care livrează rezultate.

PNL nu se retrage atunci când este greu. Datoria noastră este să fim acolo unde se decide viitorul României și să ne facem treaba cu seriozitate, curaj și respect față de oameni.

România are nevoie de stabilitate. România are nevoie de dezvoltare. România are nevoie ca PNL să rămână un partid responsabil, pro-occidental și puternic.

Mergem mai departe.

Adrian Ioan Veștea, premier desemnat

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate