Raluca Pastramă divorțează a doua oară. Ibrahim a confirmat totul

0

Raluca Pastramă divorțează a doua oară. La trei ani de la divorțul de Pepe, fosta soție a cântărețului se desparte de partenerul ei, Ibrahim Ibru, cu care are o fetiță.

În ultima vreme, zvonurile unei posibile despărțiri au tot existat, asta pentru că nu se mai afișau deloc împreună. 

Deși voiau să pară că sunt fericiți toți trei, Ibrahim Ibru se afișa pe rețelele sociale doar împreună cu fetița lui, Maryam. La rândul ei, Raluca Pastramă posta fotografii împreună ori cu familia ei, ori cu fetițele sale, dar niciodată și cu Ibrahim.

Raluca și Ibrahim nu mai formează un cuplu, iar vestea este confirmată chiar de bărbat, care a precizat că este în relații foarte bune cu mama fetiței sale, motiv pentru care vor avea și custodie comună.

„Este adevărat că eu și soția mea ne-am separat în fapt de câteva luni bune, fiecare a ales sa își vadă de viața proprie. Asta nu înseamnă ca nu avem grija în continuare, ca doi părinți responsabili, de fiica noastră minunată.

Poate nu am fost sortiți să fim impreună, se mai întâmplă. Noi ne dorim un divorț amiabil, civilizat și elegant, tocmai pentru ca fetița noastră să fie mandră de părinții ei, deoarece, chiar dacă e mică, va fi afectată de tot ce se întâmplă în viața ei, pe tot parcursul vieții.

Suntem pe aceeasi lungime de unda in privinta faptului ca fetița noastră trebuie să se bucure de tot ce e bun și frumos, astfel ca ne-am inteles ca vom avea custodia comuna a acesteia și vom decide in consecinta, impreuna, amiabil si asupra celorlalte aspecte din viața ei”, a spus Ibrahim Ibru, pentru Spynews.ro.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.