Prognoza meteo 20 martie. Ușoară creștere a temperaturilor în majoritatea zonelor

0

Astăzi, valorile termice vor fi în ușoară creștere față de ziua anterioară în majoritatea zonelor și se vor situa în general în jurul normelor perioadei. 

Vor fi precipitatii slabe, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, mixte în sudul şi estul Transilvaniei şi mai ales ploi si lapoviță în Maramureș, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei. 

În zona montană, va ninge în general slab cantitativ. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 14 grade.

În București, temperaturile vor fi în creștere față de ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată mai ales în a doua parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade.

La munte, cerul va prezenta înnorări și local se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură. Valorile termice vor marca o creștere față de ziua precedentă și se vor apropia de normalul termic al perioadei. 

Până la ora 9.00 este în vigoare un cod galben de ceață și ghețuș care vizează opt  județe

Potrivit ANM, este cod galben în judeţele Giurgiu, Teleorman Olt, Gorj, Dolj, Argeș, Dâmbovița și zona joasă a județului Vâlcea. 

În aceste zone se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

 

Sursa: Newsinn

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.