Primul student din familie | Bani de la stat pentru tinerii români – condiții

0

Autoritățile pregătesc un nou sprijin pentru tinerii români. Este vorba despre un program numit ”Primul student din familie”.

Prin acest program se dorește facilitarea accesului unor grupuri defavorizate de elevi, precum cei din mediul rural, la învățământul superior.  

Prin intermediul acestui program, elevii vor putea beneficia de diverse măsuri dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv de majorare a burselor sociale sau de merit.  

Astfel, potrivit unui anunț recent al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, programul Primul student din familie este gândit pentru a crește accesul la învățământul superior și pentru a veni în sprijinul tinerilor care vor să urmeze o facultate. 

”Primul student din familie devine o realitate! Am pus în consultare publică, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte „Primul student din familie”. 

Creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”. 

Primul student din familie

Primul student din familie este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și va fi finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat. 

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+. 

Măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar vizează: 

Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a; 
Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație; 
Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități. 
Programul se va desfășura sub forma unui apel competitiv în care solicitanții eligibili sunt instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care își pot lua parteneri relevanți pentru atingerea obiectivelor proiectului. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.