Petrică Mîţu Stoian, condus pe ultimul drum de familie şi prieteni

0

Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat astăzi, în costum popular, la Cimitirul Ungureni din Craiova.

Marele artist va fi condus pe ultimul drum de prieteni, familie dar și de către colegi, artiștii de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”.

La ora 11.30 se va ţine o slujbă la Teatrul Naţional Craiova. După aceea se va pleca spre Biserica Mântuleasa pe jos. Iar slujba se va desfăşura la ora 12.00. Ulterior, va avea loc înmormântarea la Cimitirul Ungureni.

Între timp, rudele și apropiații lansează acuzații grave la adresa cadrelor medicale, iar anchetatorii spun că vor cerceta fiecare medic care l-a avut în grijă pe artist. Familia interpretului va fi, de asemenea, audiată.

Impresarul și dintre surorile lui Mîțu se vor duce la audieri la sediul IPJ Dolj. Impresarul spune că a fost chemat între 9.00 şi 10.00, iar sora artistului a fost chemată la ora 10.00.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID. Avea 61 de ani.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.