În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul UE. Dar fiecare stat membru are dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.
În noaptea de sâmbătă, 26 martie, spre duminică 27 martie, ceasurile se vor da înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00. Asta va fi ultima dată? Acest subiect se discută de ani de zile, dar este încă greu de decis abrogarea schimbării de oră, mai ales într-o perioadă dificilă ca aceasta, caracterizată de creșteri substanțiale ale prețurilor la energie electrică și gaze.
Senatul american a aprobat un proiect de lege pentru a face ora de vară permanentă începând cu 2023, pentru a avea după-amiezi mai luminoase și pentru a sprijini activitatea economică. Măsura, numită Sunshine Protection Act, va trece în Camera Reprezentanților, înainte de a fi semnată de președintele Joe Biden.
Părintele orei de vară
De ce totuși încercăm, în fiecare an, să schimbăm ora, primăvara și toamna? Și mai interesant ar fi de știut cine a venit cu această idee a schimbării orei și dacă ea se aplică peste tot în lume.
În anul 1895, astrologul și biologul neo zeelandez George Vernon Hudson a venit cu ideea unui nou concept modern: cel al orei exacte de vară. El a propus o schimbare de două ore, astfel încât populația să beneficieze de mai mult timp liber după orele de program.
Ulterior, britanicul William Willett, sprijinit de Winston Churchill, a susținut ideea în Parlamentul de la Londra, afirmând că astfel se poate profita la maximum de lumina naturală. Guvernul britanic nici n-a vrut să audă, așa că ideea sa a fost respinsă.
Dar a revenit la scurt timp după moartea sa, după ce țările Europei au încercat să-și reducă cererea de cărbune, în timpul Primului Război Mondial. Nemții au fost primii care au decis să o încerce, în 1916, pentru a beneficia de mai multă lumină în timp ce lucrau. Ideea s-a răspândit rapid în alte țări europene, precum și în Rusia și Statele Unite. Cu toate acestea, după război, multe regiuni din Germania au abandonat ideea. Tradiția a continuat în Irlanda, în unele state ale Europei, în Canada și SUA.
