Nuntă mare în showbiz-ul românesc! Ellie White și Doru Tincă s-au căsătorit după 16 ani de relație

0

Ellie White și Doru Tincă și-au oficializat relația și în fața lui Dumnezeu. După 16 ani de conviețuit, cei doi au luat hotărârea de a se căsători, iar ceremonia a avut loc la Conacul Albert din Brașov.

Împreună au doi copii minunați, Maria (în vârstă de 8 ani) și Mihăiță (în vârstă de 10 ani), și, în cele din urmă, au reușit să își oficializeze relația prin nunta mult așteptată. Evenimentul a fost fastuos și a adunat peste 250 de invitați.

La doar două zile înainte de nuntă, artista și Doru Tincă au săvârșit ceremonia religioasă la Biserica Sfânta Parascheva din Brașov. Duminică, a avut loc și cununia civilă, urmată de o petrecere memorabilă la Conacul Albert din Brașov. Evenimentul a fost unul grandios, iar atmosfera a fost ca în filme, fiind întreținută de Smiley.

„Smiley este prietenul nostru foarte bun de mulți ani și ni l-am dorit alături în cea mai importantă zi din viața noastră. Ne-am dorit un eveniment discret”, a declarat impresarul Doru Tincă, potrivit click.ro.

Pentru momentul special al nunții, Ellie White a purtat o rochie de mireasă creată exclusiv pentru ea de către designerul Iselin Dimitri, care a fost responsabil și pentru toate celelalte ținute de scenă ale cântăreței. La rândul său, Doru Tincă a optat pentru un costum negru din denim cu broderie, creat de maestrul Lucian Deatcu.

Nunta a continuat până în zorii zilei, iar invitații s-au bucurat de fiecare moment al petrecerii. Chiar a doua zi după acest eveniment deosebit, mirii au plecat în luna de miere, alegând Scoția și Anglia drept destinații. 

Împreună au doi copii minunați, Maria (în vârstă de 8 ani) și Mihăiță (în vârstă de 10 ani).

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.