Noile prevederi din Codul muncii. Ce drepturi au angajații

0
codul muncii

Salariații au dreptul la noi zile libere începând de astăzi, 22 octombrie 2022. Potrivit noilor modificări ale Codului muncii, angajații pot cere zile libere în caz de urgență. Mai mult, pot beneficia de 5 zile libere în cazul în care trebuie să stea acasă pentru a îngriji o rudă bolnavă.

Angajații au drepturi noi, odată cu modificarea Codului muncii și a Codului Administrativ, publicate în Monitorul Oficial. Așadar, angajații pot lipsi de la muncă 10 zile dacă au urgențe în familie cauzate de boală sau de accident.

Noi zile libere pentru angajați

Ulterior, angajatul și salariatul vor stabili de comun acord cum vor fi recuperate cele 10 zile de absență. Important de precizat, aceste zile libere pentru urgențele în familie nu vor afecta concediul de odihnă la care angajatorul are dreptul într-un an.

De asemenea, dacă aveți rude în îngrijire medicală, veți putea cere până la 5 zile libere și nici acestea nu vor fi incluse în concediul de odihnă anual. În plus, vor fi calculate ca vechime în muncă. Dacă angajatorul refuză să vă acorde aceste 5 zile libere, este pasibil de amendă între 4.000 și 8.000 lei.

O altă prevedere nou introdusă se referă la obligația angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului. Alte drepturi se referă la posibilitatea de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură salariatului condiții de muncă mai bune, după ce și-a încheiat perioada de probă.

Nu în ultimul rând, dacă vreți să vă suplimentați veniturile, veți putea lua un al doilea loc de muncă, în baza unui contract individual de muncă, atât timp cât programul celor două servicii nu se suprapune. Orice angajat are dreptul de a munci la angajatori diferiți și niciun angajator nu are voie să aplice un tratament nefavorabil din această cauză. Apar prevederi noi și în legătură cu funcționarii publici, care vor lucra de acasă până la 5 zile pe lună.

Este vorba despre cei care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude sau dacă starea de sănătate nu le permite să mearga fizic la serviciu. În timpul în care lucrează de acasă, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, mai puțin de sporul pentru munca în condiții periculoase sau vătămătoare.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.