Kira Hagi, pentru prima dată într-un serial românesc. Ce rol va avea fiica lui Gică Hagi și pe ce post va putea fi urmărită

0
kira hagi

Kira Hagi şi Vlad Gherman se alătură serialului „Lia”, ce va începe în curând la Antena 1.

În serialul Lia, de la Antena 1, Kira Hagi o va interpreta pe Mira Bădescu, fiica tatălui lui Alice (Ioana Blaj) cu femeia pentru care le-a părăsit pe Otilia (Ilinca Goia) şi Alice. Mira este o tânără şi talentată avocată, care îi câştigă încrederea lui Petru (Ştefan Floroaica).

“Personajul meu, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă şi mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie. Faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic și că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalități, care scot la iveală conflicte sau împing acțiunea într-o direcție neașteptată. Îmi plac mult răsturnările de situație. Și îmi place faptul că prin rolul pe care îl joc în acest serial învăț lucruri noi, despre viață, despre relații și despre conflicte.

Tot cu ocazia aceasta am și onoarea de a fi în preajma unor profesioniști, care știu să creeze povești, știu bine să le producă. Și, mai ales, să descopere noi talente. Sper să mă număr printre aceste talente și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor!”, a dezvăluit Kira Hagi.

În strânsă legătură cu Alice, telespectatorii îl vor putea cunoaşte şi pe Andi (Vlad Gherman). În cel mai nou proiect de la Antena 1, Vlad Gherman îl va interpreta pe Andi. Acesta este fratele mai mic al lui Alice (Ioana Blaj). În ultimii ani, Andi a studiat la Londra, unde a prins gustul vieţii de noapte, astfel că, la întoarcerea acasă, familia îl va descoperi complet transformat şi cu un look în concordanţă cu schimbările din viaţa lui.

“Proiectul Lia înseamnă un nou pariu pentru mine. Un pariu pe care îl pun la începuturile noi pe care le trăiesc pe plan profesional. Înseamnă o lume nouă, un personaj nou şi provocări noi.

Nu vreau să dau prea multe din casă despre Andi. Dar ce vă pot spune este că e un personaj care mă provoacă. Deşi golan, Andi este un tip inteligent, care ştie exact ce vrea să obţină şi care se luptă pentru acel ceva până va reuşi să pună mâna pe acel lucru. Andi îşi iubeşte enorm sora, pe Alice. Și o va proteja indiferent dacă asta va însemna să destrame prietenii sau relaţii. V-am făcut curioşi? Abia aştept să vedeţi ce vă pregătim!”, a dezvăluit Vlad Gherman despre personajul său, Andi Bădescu.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.