Katy Perry a urcat pe scenă într-o rochie uriașă! Ce fețe au fost imprimate pe ținuta ei

0

Katy Perry a vrut un final apoteotic care să marcheze plecarea sa de la „American Idol”, unde artista a ocupat rolul de jurat.

Ea le-a făcut o surpriză celor prezenți, după ce a apărut îmbrăcată într-o rochie de șase metri, decorată cu chipurile tuturor celor 168 de concurenți, pe care i-a evaluat de-a lungul celor șapte ediții. „M-am gândit că o modalitate bună de a-mi onora timpul petrecut aici ar fi să pun top 24 din fiecare sezon pe fusta mea, astfel încât să fie cu toții acolo”, a declarat Katy Perry pentru Entertainment Tonight.

Imagine

Vedeta a spus că speră ca persoana care o va înlocui în scaunul de jurat să fie „neînfricată”, așa cum a fost ea în toți acești ani. „Sper să fie cineva neînfricat. Sper că este cineva care nu-și va înghiți cuvintele, poate un personaj puțin controversat la fel ca mine”, a spus ea.

Diva a purtat un top metalic fără bretele și fără mâneci, cu șapte trandafiri ce au simbolizat sezoanle ei în emisiune, împreună cu o fustă lungă albă. Ea s-a ținut de mână cu colegii judecători Luke Bryan (47 de ani) și Lionel Richie (74 de ani), în timp ce gazda Ryan Seacrest (49 de ani) a prezentat-o pentru ultima oară.

„Plângi? O să ne fie dor de tine”, a spus Seacrest, în timp ce a îmbrățișat-o pe Perry. Finala de trei ore i-a prezentat pe finaliștii Abi Carter, Jack Blocker și Will Moseley concurând pentru a câștiga sezonul 22. Jon Bon Jovi (62 de ani) a servit ca mentor special pentru finaliști.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.