Jojo a dezvăluit recent în mediul online că urmează să apeleze la o nouă operație estetică. Astfel, la 20 de ani de la mărirea sânilor, Jojo va trece printr-o nouă intervenție în zona bustului pentru că, spune actrița, cele două nașteri impun o corecție a sânilor.
Jojo, pe numele ei adevărat Cătălina Grama, spune că anul acesta este decisă să devină cea mai bună variantă a ei, iar decizia de a-și schimba implanturile mamare face parte din acest plan. Actrița mărturisește că se gândea de mult timp la acest lucru, dar nu a avut curaj.
„Mi-a luat ceva timp să îmi fac curajul să fac o intervenție care trebuia făcută de ani de zile. Anul acesta, însă, am zis că voi face mai multe lucruri pentru mine, că o să am grijă mai mare de sănătatea mea, de corpul meu și de mintea mea. Am făcut investigații medicale amănunțite, iar doctorița a fost cea care mi-a dat încredere să îmi schimb implanturile și să le mut sub mușchi, pentru că e mai sigur așa pentru sănătatea mea”, a explicat actrița.
„Prima operație am făcut-o acum 20 de ani și s-au schimbat multe de atunci. Nu am regretat niciodată decizia și mi-am asumat că va veni o zi în care va fi nevoie să repet procedura”, a continuat Jojo.
„Așa că, pentru a fi mai sănătoasă și mai sigură pe ceea ce se întâmplă pe viitor cu corpul meu, dar și pentru a avea mai multă încredere în mine, m-am hotărât în sfârșit să fac acest pas. Știu că există multe păreri radicale în legătură cu astfel de intervenții, însă mai știu și cât de important este ca fiecare om să se simtă bine în corpul lui, iar, cu ajutorul unor medici buni, poate lua decizia potrivită pentru sine”, a completat.
„Eu una o să mă simt mai bine și mai încrezătoare în corpul meu, este un pas important pentru sănătatea mea, și asta este tot ce contează în acest moment. Accept și înțeleg părerile pro și contra, oameni suntem și înțeleg că putem avea perspective diferite, însă am convingerea că le putem expune pe toate constructiv. Vreau să fiu cea mai bună și sănătoasă variantă a mea, și am simțit să vă împărtășesc aceste lucruri despre mine, pentru că mă gândesc că poate sunt și alte femei în această comunitate, care îmi este foarte dragă, care poate se află în fața unei decizii similare 🙏🏻”, a mai scris Jojo în postarea sa.