Inna a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Cum se simte artista

0
Inna

Inna a trecut prin momente delicate în timpul unui concert susținut la Istanbul. Artista a căzut de pe scenă.

După accident, Inna a încercat să ducă la capăt show-ul, însă, după 25 de minute s-a oprit din cântat din cauza durerilor insuportabile. Cântăreaţa s-a rănit la ambele picioare și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Medicii i-au spus că nu a suferit fracturi, însă are nevoie de odihnă. Cu toate astea, Inna a spus că va continua turneul din Turcia.

„M-am speriat foarte tare, mi-am dat seama cât de gravă ar fi putut să fie situaţia, erau şi pietre, margine din beton. Am simţit că nu m-am lovit la cap. M-am sprijit în mâini şi mi-am dorit să continui show-ul pentru că veniseră o grămadă de oameni şi nu era vina lor. Am făcut 25 de minute de show pansată, doar că la un moment dat începuseră să mi se dezmorţească rănile de la picioare şi începusem să simt tot mai mare durerea. După 25 de minute a trebuit să mă opresc şi ne-am dus la spital. Am făcut radiografie, sunt în regulă, sunt doar zgâriate, lovite”, a spus Inna.

Artista internațională este extrem de iubită în țară, dar și în străinătate, motiv pentru care călătorește extrem de mult și are turnee în alte țări.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.