George Clooney a refuzat 35 de milioane de dolari pentru o singură zi de muncă. Care este motivul

0
george clooney

George Clooney este unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood. Starul american are o avere estimată la 500 de milioane de dolari, această sumă clasându-l în topul celor mai bogați actori din lume.

Recent, actorul a declarat că i s-au oferit 35 de milioane de dolari pentru „o zi de muncă”. Acesta a afirmat că i s-a oferit să joace într-o reclamă a unei companii aeriene însă, după ce a discutat cu soţia sa Amal, avocată pentru drepturile omului, a hotărât să refuze.

„Mi s-au oferit 35 de milioane de dolari pentru o zi de filmări la o reclamă a unei companii aeriene, însă am vorbit cu Amal despre asta şi am decis împreună că nu merită”, a declarat George Clooney.

Acesta a spus că „reclama era asociată cu o ţară care, deşi este un aliat, uneori ridică semne de întrebare”. „M-am gândit mai bine și am considerat că nu merită”, a mai spus Clooney într-un interviu pentru The Guardian.

Clooney, care a împlinit 60 de ani în luna mai, s-a căsătorit cu Amal în 2014. Cuplul are doi copii gemeni, Ella şi Alexander, născuţi în iunie 2017, potrivit tabu.ro.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.