Familiile cu mai mult de doi copii vor putea primi 2.000 de lei în fiecare lună, de la stat, indiferent de venituri

0

Părinții care au mai mult de doi copii ar urma să primească o indemnizație lunară de cel puțin un salariu minim pe economie, după ce măsura a fost adoptată tacit de prima Cameră din Parlament.  

Proiectul de lege care a trecut tacit de Senat își propune luarea unor măsuri de stimulare a natalității în România. 

Propunerea vizează persoanele care au în întreținere trei sau mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani, acestora urmând să le fie acordată o indemnizație lunară neimpozabilă și nesupusă executării silite (cu excepția situației în care a fost acordată în mod necuvenit). Sumele propuse sunt: 

– echivalentul unui salariu minim pe economie pentru trei copii; 
– 1,5 salarii minime nete pentru cei care au patru copii; 
– două salarii minime nete pentru cinci copii; 2,5 salarii minime nete pentru șase sau mai mulți copii. 

Sumele ar urma să fie acordate tuturor celor care îndeplinesc criteriile legate de numărul de copii, o condiționare fiind ca beneficiarii să realizeze venituri impozabile din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora.  

Pentru mamele aflate în concediu de creștere copil, propunerea prevede că aceasta trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii (sau adopției). 

De asemenea, pentru a se califica, părinții sau întreținătorii trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul în România, iar copiii aflați în îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani, scrie avocatnet.ro.

Atenție! Prevederile proiectului de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de Camera Deputaților și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.