Esteticianul vedetelor din România s-a stins din viață în urma unui accident rutier pe podul Basarab din București

0
Călin Doboș

Călin Doboș, cunoscut drept chirurgul estetician al vedetelor din România, a murit într-un accident de circulație. Tragedia a avut loc miercuri dimineaţă.

Medicul se afla pe o motocicletă, pe podul Basarab din Bucureşti, când a fost implicat în accident.

Bărbatul a pierdut controlul motocicletei la urcarea pe podul Basarab, în momentul în care a încercat să facă o depășire. Acesta a lovit din greșeală bordura și a ricoșat în stâlp.

Călin Doboș a decedat pe loc

Medicul Călin Doboș avea 48 de ani, era căsătorit și era tatăl unui băiat de 19 ani. De-a lungul timpului, Călin Doboș a operat mai multe vedete cunoscute de la noi din țară, printre care Bianca Drăgușanu sau Simona Trașcă.

”La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație”, se arată în comunicatul Poliției.

De ce a făcut închisoare Călin Doboș

În anul 2020, medicul fusese condamnat pentru ucidere din culpă. Călin Doboş fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă pe care a operat-o a murit în urma unei intervenții de liposucție.

Medicul estetician a încercat atunci să părăsească țara, în speranța că va scăpa de pușcărie, însă a fost prins la punctul de trecere a frontierei Nădlac II și predat Poliției din Arad.

Vedetele sunt în stare de șoc

Călin Doboș a fost unul dintre cei mai apreciați medici esteticieni. Prin clinica acestuia au trecut de-a lungul timpului numeroase nume din showbiz. De altfel, la aflarea veștii, vedetele au fost de-a dreptul șocate.

Bianca Drăgușanu îl considera pe Călin Doboș un membru al familiei. Vedeta a beneficiat de nenumărate ori de serviciile medicale ale acestuia. Blondina a postat pe rețelele de socializare după ce a aflat vestea decesului acestuia.

„Nu te voi uita niciodată! Nu există cuvinte pentru toată prietenia și implicarea ta în viața mea! Te voi iubi mereu… Rămas bun!”, a scris vedeta pe Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.